- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.03.2017, 17:28)
- Gabriel Pecheanu
Proiectul Legii Prevenţiei a intrat în dezbatere publică
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că Ministerul pentru Mediul de Afaceri a pus în dezbatere publică proiectul legii prevenţiei, ministrul Alexandru Petrescu precizând că vor fi 33 de contravenţii care vor intra sub incidenţa prevenţiei.
Urmărește
501 afișări
Proiectul Legii Prevenţiei a intrat în dezbatere publică
”Începem cu o veste bună, cea legată de legea prevenţiei. Am înţeles că astăzi (joi - n.r.) ministerul pe care îl conduce dl Petrescu a ridicat pe site proiectul legii spre consultare publică. E rezultatul unei munci de aproape două luni. E o lege care e aşteptată de mediul de afaceri, iar în text aţi adăugat şi component pentru administraţie. Este, totodată, un proiect de lege prioritar pentru noi, parte a programului de guvernare, care va ajuta foarte mult mediul de afaceri”, a spus Sorin Grindeanu.
La rândul său, ministrul pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu, a precizat că proiectul va redinamiza mediul de afaceri, dar va duce şi la o mai bună funcţionare a administraţiei publice.
”Sunt 33 de contravenţii ce urmează a fi propuse spre a intra sub incidenţa legii prevenţiei. Este o componentă legislativă mult aşteptată pentru redinamizarea mediului de afaceri, dar şi pentru o mai bună funcţionare a administraţiei locale. Intrăm în etapa unei consultări extinse a prevederilor legii şi a listei contravenţiilor. E un prim pas în emanciparea actului de control, atât de necesar redinamizării mediului de afaceri şi administraţiei publice. Proiectul va fi în dezbatere publică până la data de 1 mai”, a adăugat Petrescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Potrivit ministrului pentru IMM-uri, legea se va baza pe doi piloni - informarea agenţilor economici, persoane fizice sau juridice, autorităţilor publice şi crearea cadrului optim de informare a acestora prin mai multe instrumente şi identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control, aplicarea sancţiunii contravenţionale a avertismentului la prima abatere, fără alte sancţiuni complementare, dar cu întocmirea unui plan clar de remediere care cuprinde un termen de până la 90 de zile şi un set de măsuri de remediere.
”Cel mai important instrument este un portal unic, care va conţine toate elementele referitoare la toate drepturile şi obligaţiile legale pe care persoanele fizice sau juridice verificate le au în raport cu organismele de control şi invers. Este de notorietate că 90-95% din firmele din România sunt companii cu până în nouă angajaţi. Este foarte greu să ceri unui antreprenor să cunoască un univers de restricţii. Am considerat că ar fi foarte benefic să reuşim să introducem şi o componentă de prevenţie referitoare la administraţia publică. Nu putem decupla, nu putem decupa mediul de afaceri de administraţia publică de stat, fiindcă interacţiunea dintre mediul de afaceri, mediul privat şi mediul de stat este una continuă. Ne dorim o prevenţie a tot cee ace înseamnă identificarea contravenţiilor pe tot spectrul de afaceri. Un al doilea pilon este identificare zonei de rezonabilitate în actul de control, aplicarea sancţiunii contravenţionale a avertismentului la prima abatere, fără alte sancţiuni complementare, dar cu întocmirea unui plan clar de remediere care cuprinde un termen de până la 90 de zile şi un set de măsuri de remediere. La finalul planului de control, organul de control revine şi dacă respectivul agent economic nu s-a pus în legalitate este sancţionat potrivit legii în vigoare”, a mai spus Alexandru Petrescu.
Potrivit acestuia, prevenţia se va aplica doar acelor fapte care nu se referă la acele activităţi unde intenţia de a încălca legea este evidentă şi care nu reprezintă un grad de pericol ridicat, iar contravenientul beneficiază de prevenţie o singură data pentru oricare dintre convenţii în termen de trei ani de la data aplicării sanţiunii avertismentului.
Citeşte şi: Adrian Năstase, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, schimb de replici şi acuze pe tema Justiţiei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe