- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.04.2017, 16:06)
- Gabriel Pecheanu
Proiectul legii salarizării unitare şi legea graţierii vor fi pe masa Parlamentului
Proiectul legii salarizării unitare va fi depus în Parlament, potrivit ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, iar ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut răgaz senatorilor din Comisia juridică până marţi pentru a dezbate proiectul legii graţierii.
Urmărește
9613 afișări
Proiectul legii salarizării unitare şi legea graţierii vor fi pe masa Parlamentului
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, vineri seară, că legea salarizării unitare va fi depusă, luni, la Parlament, după ce va fi semnată şi de senatori, afirmând că până atunci se “amuză” văzând “dezlănţuirea de forţe” împotriva acestei legi, pe care cei care o critică nu au văzut-o.
“Luni, depunem legea la Parlament, după ce o semnează şi senatorii. Sunt convinsă ca această lege va fi foarte apreciată de cei care au salarii mici şi au fost nedreptăţiţi timp de 25 de ani, aşa cum sunt convinsă şi ca ea va fi aplicată. Sunt la fel de convinsă ca o vor aprecia şi cei cu salarii mari, care vor vedea ce creşteri au şi ei. Mai puţin bugetarii de lux. Puţini. Dacă vor comenta, poate ca toată lumea va fi interesată şi ce salarii au în plată. Dar ştiu ca nu o vor face. Nicio familie ocupaţională nu va fi afectată, în ansamblu. Nici Justiţia, unde creşterile sunt semnificative”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook.
Tot luni este aşteptat în Camera Deputaţilor ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, la "Ora Guvernului", după ce liberalii au cerut invitarea ministrului Finanţelor Publice, în vederea dezbaterii situaţiei economice a ţării după primele trei luni din acest an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Marţi va veni la Comisia juridică din Senat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după ce senatorii jurişti au amânat, la cererea acestuia, în urmă cu trei săptămâni, dezbaterea proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, Tudorel Toader precizând că Executivul pregăteşte unele măsuri complementare graţierii pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.
”Din moment ce eu, în faţa comisiei, am cerut termenul de trei săptămâni, e limpede că am avut în vedere posibilitatea încadrării în termen. (...) Despre retragerea sau nu a acestui proiect de lege trebuie discutat în Guvern. O opinie o am, dar o exprim în Guvern”, a spus ministrul Tudorel Toader după şedinţa Comisiei juridice.
Minitrul Justiţiei nu a dat mai multe amănunte despre măsurile complementare graţierii unor pedepse, precizând doar că este vorba patru astfel de măsuri.
Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. Guvernul a iniţiat acest proiect de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate în timp ce ministrul Justiţiei era Florin Iordache. Termenul de adoptare tacită în Senat este 25 aprilie.
Citeşte şi: Primăria Municipiului Bucureşti: Comentariile negative la adresa Târgului de Paşte, declaraţii politicianiste ale opoziţiei / Cine este autorul ”ouălor lui Firea”
Citeşte şi: Politicienii, urări de Florii pe Facebook
Citeşte şi: Schimb de replici în PNL. Cătălin Predoiu: Platitudinile "să ţinem partidul unit" trebuie înlocuite
Citeşte şi: Raluca Turcan: PNL este la cotitură. Ce spune liderul PNL despre parteneriatul cu Klaus Iohannis
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Politicienii, urări de Florii pe Facebook
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:41
Suferinţa continuă în Gaza: familiile îşi caută morţii sub ruine
-
astăzi, 17:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Scholz promite că Germania va discuta în curând cu aliaţii săi despre garanţiile de securitate pentru Ucraina / Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace