- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Proiectul lui Geoană: O Românie fără diferenţe între oamenii din mediile rural şi urban
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, în comuna suceveană Adâncata, că proiectul lui de viitor este crearea unei singure Românii, în care să nu mai existe diferenţe între oamenii care trăiesc în mediul urban şi cel rural.
Proiectul lui Geoană: O Românie fără diferenţe între oamenii din mediile rural şi urban (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Geoană a spus, în cadrul unei întâlniri electorale, că jumătate din populaţia României care locuieşte în mediul rural este nedreptăţită şi nu beneficiază de civilizaţie şi respect.
"Nu poţi să laşi oameni care au muncit din greu să fie condamnaţi la lipsă de speranţă şi la sărăcie", a spus preşedintele PSD.
Geoană a declarat că patru milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei cu 10 lei pe zi şi că aceştia trebuie ajutaţi să devină clasă mijlocie în România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
El s-a pronunţat pentru sprijinirea satului românesc şi pentru asigurarea de condiţii decente pentru locuitorii din mediul rural, care trebuie să aibă acces la servicii medicale, la educaţie, dar şi să-şi găsească un loc de muncă, iar tinerii să nu mai fie nevoiţi să-şi caute să muncească în străinătate.
Geoană consideră că vârstnicii trebuie să beneficieze de un venit social minim garantat de care să se bucure şi femeile ce au crescut copii acasă, dar nu au muncit, însă au contribuit pentru societate prin creşterea copiilor.
El a arătat că pentru cei tineri care au dificultăţi în a-şi găsit locuri de muncă la ţară este nevoie să fie dezvoltat satul românesc şi să fie folosite în acest sens cele 13 miliarde de euro alocate de UE României.
Geoană a mai spus că, în acelaşi timp, este nevoie de mai multe burse pentru copiii de la ţară fiindcă există o nedreptate între cei născuţi la sat şi cei de la oraş, arătând că acum copiii ce locuiesc la ţară au şanse foarte mici să termine o facultate, apreciind că situaţia era mai bună chiar pe vremea comuniştilor sau a monarhiei.
El a menţionat că doar doi la sută dintre tinerii care locuiesc în mediul rural ajung să urmeze o facultate.
Mircea Geoană a participat, sâmbătă, la o adunare electorală în comuna suceveană Adâncata, unde primarul Dorel Filip i-a urat să ajungă preşedintele României pentru a deveni "îngerul păzitor" al lor.
La rândul său, preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a spus că drumul spre Cotroceni începe din Cetatea de Scaun a Sucevei de unde pleca în bătălii domnitorul Ştefan cel Mare şi vene de fiecare dată biruitor.
Preşedintele PSD a mai vizitat o fermă de animale din localitatea Măriţei, unde a spus că susţine continuarea programului rabla pentru utilaje şi maşini agricole.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO