Prima pagină » Politic » PDL părăseşte şedinţa Comisiei juridice. Ziariştii, invitaţi afară din sală pentru a se da votul

PDL părăseşte şedinţa Comisiei juridice. Ziariştii, invitaţi afară din sală pentru a se da votul

Deputaţii PDL au părăsit, marţi, şedinţa Comisiei juridice în care urma să se discute despre cererea USL de revocare din funcţie a Robertei Anastase, după ce au solicitat o amânare a lucrărilor comisiei până miercuri dimineaţă pentru ca Anastase să-şi formuleze apărarea.
PDL părăseşte şedinţa Comisiei juridice. Ziariştii, invitaţi afară din sală pentru a se da votul

Imediat şi jurnaliştii au fost invitaţi să iasă din sală pentru a se da votul în privinţa cererii de revocare a Robertei Anastase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, le-a transmis deputaţilor din Comisia juridică, printr-un document scris, că nu cunoaşte natura acuzaţiilor care i se aduc şi le-a solicitat să-i acorde un termen rezonabil până miercuri dimineaţă pentru a-şi formula apărarea şi pentru a consulta stenograma şedinţei în care aceasta ar fi încălcat Regulamentul.

Reprezentanţii PDL din Comisia juridică au apreciat că Anastase ar trebui să fie invitată la şedinţa Comisiei şi să-şi prezinte apărarea.

Roberta Anastase le-a transmis, după câteva minute, un răspuns deputaţilor din Comisia juridică şi a precizat că înţelege să se desfăşoare şedinţa Comisiei juridice privind o presupusă încălcare a regulamentului de către ea.

„Nu cunosc natura acuzaţiilor care mi se aduc. V-aş ruga să-mi acordaţi un termen rezonabil, până mâine dimineaţă, pentru a consulta stenograma şedinţei şi pentru a-mi formula apărarea”, a precizat Anastase prin documentul adresat Comisiei, document citit de preşedintele Comisiei, Daniel Buda.

Cererea PDL şi a Robertei Anastase pentru a fi amânată şedinţa Comisiei până miercuri dimineaţă a fost respinsă de Comisia juridică, doar 9 deputaţi fiind pentru amânare, iar 12 fiind împotrivă.