Asta spunea dl. Băsescu acum circa o lună, după ce miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei anunţau că se opun aderării imediate a României la spaţiul Schengen din pricina Justiţiei chioare şi a corupţiei din ţară. Aş băga mâna-n foc că mai toţi poliţiştii şi vameşii care ori au tulit-o la timp peste arătură, ori dau acum cu subsemnatul, dădeau atunci cu halba în masă, aprobând cu răcnete de peluză neatârnarea, răţoiala suverană, degetul înfipt de preşedinte în cerul Apusului. La fel de patrioţi se vor fi dovedit şi parlamentarii pedelişti care l-au făcut acum scăpat pe colegul Păsat. Şi, pe lângă românii de meserie, au fost şi destui cetăţeni oneşti, încă aburiţi de naţionalismul ceauşist, cărora să li se umezească ochii…
Citeşte continuarea editorialului lui Cristian Tudor Popescu pe www.gandul.info.