Anastase propune scanarea semnăturii deputaţilor
Anastase a spus cã vrea să găseascã o formulă prin care, "în mod transparent", prezenţa parlamentarilor să ajungă la cunoştinţa presei şi a opiniei publice.
Ea arătat că analizează şi posibilitatea ca prezenţa parlamentarilor să se facă pe baza cartelei electronice, dar a sugerat că au fost cazuri când cartela electronică a fost folosită şi de alţi parlamentari, nu doar de posesorul acesteia.
Ea a menţionat că semnăturile deputaţilor ar trebui să fie scanate, iar prezenţa acestora în plen să fie afişată şi controlată de un departament al Camerei.
Roberta Anastase a precizat că are ca obiectiv modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin compatibilizarea funcţionării Parlamentului României cu Parlamentul European.
"Intenţionez un import de bune practici şi de transparenţã în cheltuirea banului public", a spus Anastase.
Ea a mai spus că şi-a propus recâştigarea încrederii în Parlamentul României, prin activitatea acestui for şi prin transparenţã, arătând că speră să găsească, în acest sens, sprijinul colegilor ei. "Intenţionez o cât mai mare transparenţă, pentru că aceasta stă la baza încrederii", a opinat Anastase.
Roberta Anastase a fost întrebată dacă vor fi luate măsuri împotriva parlamentarilor care vor absenta de la lucrări. Ea a spus că intenţionează să discute cu ceilalţi parlamentari acest lucru, pentru ca măsurile de transparenţă sã fie asociate cu măsurile de sancţionare.
Preşedintele Camerei a mai spus că ar vrea ca înregistrarea audio a şedinţelor Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să fie pusă pe site-ul camerei, imediat după încheierea acestor şedinţe.
În legătură cu proiectul realizării unei televiziuni care să emită lucrările Camerei, Anastase a precizat că au avut loc doar discuţii "incipiente" pe această temă şi că un asemenea proiect include o serie de costuri.