- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protocolul de constituire a USL în Harghita a fost semnat
Protocolul de constituire a USL în Harghita a fost semnat, joi, de liderii judeţeni ai PSD, PNL şi PC, priorităţile acestuia fiind menţinerea primarilor români în cele nouă localităţi cu populaţie majoritar românească şi participarea pe liste comune la alegerile din 2012.
Protocolul USL la nivelul judeţului Harghita a fost semnat, joi, în municipiul Topliţa, de liderul judeţean al PSD, Mircea Duşa, cel al PNL, Stelu Platon, şi al PC, Ioan Cotfas, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Protocolul prevede modul în care organizaţiile judeţene ale PSD, PNL şi PC vor colabora în perioada următoare în cadrul consiliilor locale, dar mai ales modul în care vom acţiona în perioada alegerilor locale, astfel încât să asigurăm o cât mai bună reprezentare a românilor, care reprezintă 14 la sută din populaţia totală a judeţului" a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele PSD Harghita, deputatul Mircea Duşa.
Potrivit acestuia, protocolul prevede participarea la alegerile locale şi parlamentare din 2012 pe liste comune şi cu candidaţi comuni, mai ales la Consiliul Judeţean (CJ) şi la consiliile locale din municipiile Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni.
"În prezent, în consiliile locale Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, românii nu au niciun reprezentant, iar la CJ există doar doi consilieri români. Am discutat şi cu liderii PNL şi PC judeţeni şi ne gândim că românii ar trebui să aibă cel puţin cinci reprezentanţi la nivelul CJ", a adăugat Mircea Duşa.
Liderul grupului parlametar al PSD a afirmat că protocolul USL mai prevede menţinerea primarilor români în cele nouă localităţi cu populaţie majoritar românească din Harghita.
Mircea Duşa a lansat un apel către toate formaţiunile româneşti din judeţ, să vină în sprijinul priorităţilor stabilite prin protocolul USL.
"Dacă românii vor să fie reprezentaţi în CJ şi în consiliile municipale, trebuie să fie uniţi", a concluzionat Mircea Duşa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Facturile la energie ar putea rămâne plafonate şi după 1 aprilie. Anunţul ministrului Burduja
-
Preşedinta Mexicului ripostează la comentariile lui Trump: Unele părţi ale SUA să fie redenumite „America mexicană”
-
Antony Blinken desconsideră comentariile lui Trump: Invazia Groenlandei nu se va întâmpla
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO