Protocolul PSD-PNL-PC în Ilfov, semnat de ziua de naştere a lui Robert Negoiţă

Liderii PSD şi ACD (PNL-PC) Ilfov au semnat, marţi, protocolul de înfiinţare a USL la nivelul judeţului, în aceeaşi zi preşedintele PSD Ilfov, Robert Negoiţă, împlinind 39 de ani şi fiind felicitat de Victor Ponta.

Urmărește
7 afișări

Protocolul dintre organizaţiile PSD şi ACD a fost semnat la hotelul deţinut de Robert Negoiţă, sala respectivă fiind deja pregătită şi decorată pentru petrecerea care urmează să aibă loc ulterior, de ziua lui Negoiţă.

Înaintea semnării protocolului USL la nivelul judeţului Ilfov, a fost semnat şi protocolul de constituire a Alianţei de Centru Dreapta, de către preşedinţii organizaţiilor PNL şi PC, Marian Petrache, respectiv Sorin Ionescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a urat "La mulţi ani!" lui Negoiţă, făcând o paralelă cu şedinţa de luni a PSD Bucureşti, când se discuta demiterea unui alt vicepreşedinte al PSD, Adrian Severin, exact în ziua în care acesta împlinea 57 de ani.

"Vreau să stea liniştit. Noi ieri (luni - n.r.), de ziua unui vicepreşedinte, nu i-am facut un cadou foarte bun, îmi pare rău, dar azi (marţi - n.r.), lui Robert, sper să-i facem un cadou bun fiind toţi prezenţi la semnarea protocolului", a spus Ponta.

El a apreciat că situaţia politică în Ilfov este dificilă, în condiţiile în care PSD şi PNL nu se vor lupta cu PDL, ci cu fostul lor coleg de partid, actualul preşedinte executiv al UNPR, Gabriel Oprea, care a fost până în 2009 preşedinte PSD Ilfov.

"Ştiu foarte clar şi cred că ştiu toţi colegii mei cu cine o să vă bateţi la Ilfov. La Ilfov nu mai există şi nu va exista PDL. La Ilfov şef la PDL va fi fostul nostru coleg, domnul Gabriel Oprea, pe care-l ştim foarte bine. E un bun organizator, are resurse financiare foarte mari, e un tip, care atunci când luptă, luptă cu toate armele. (...) Vă veţi bate cu un PDL condus de generali. Eu bănuiesc că, dacă e domnul Oprea general acolo, vor fi şi alţi generali. Nu cred că va fi uşor, dar cred că puteţi să câştigaţi nu doar Consiliul Judeţean, ci şi majoritatea primăriilor cu o singură condiţie - de câte ori vă certaţi aici, PSD, PNL, PC, să o faceţi în interior şi afară să fiţi uniţi", a afirmat Ponta.

La semnarea protocolului a fost prezent şi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care a spus că USL poate să ofere românilor speranţa într-un viitor mai bun.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici