PSD acuză PDL că foloseşte comisii academice ca instrument politic

PSD acuză PDL că foloseşte comisii academice ca "instrument politic", politizând o dispută care ar fi trebuit să fie clarificată "cu rigoare academică".

Urmărește
220 afișări
Imaginea articolului PSD acuză PDL că foloseşte comisii academice ca instrument politic

PSD acuză PDL că foloseşte comisii academice ca instrument politic (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

"Este regretabil că PDL a dus lupta politică până la acest nivel, în care şi mediul academic are de suferit! Aşa înţelege PDL să ducă această luptă politică, în momentul în care nu mai are niciun argument pentru a convinge opinia publică. Prin instigări, manipulări şi scenarii de culise, s-a ajuns până la folosirea ca instrument politic şi a unor comisii academice. Domnii Funeriu, Miclea şi Baba au politizat foarte mult o dispută care ar fi trebuit să fie clarificată cu rigoare academică, punând în pericol credibilitatea unei întregi instituţii - CNATDCU", se arată într-un comunicat al PSD remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

În opinia PSD, "astfel de situaţii sunt de natură a arunca o pată asupra întregului sistem academic doar pentru a se atinge un obiectiv politic".

"Îndemnăm PDL la respectarea legii şi la decenţă în atitudinea publică, şi îi cerem să nu mai intervină pentru a politiza şi mai mult. Instituţiile în drept se vor pronunţa în legătură cu toate controversele din prezent, iar singura soluţie pe care o avem este aceea de a încerca să limităm influenţa politicului asupra mediului universitar. PDL are o mare problemă de credibilitate, după pierderea alegerilor locale şi înaintea alegerilor interne şi se foloseşte de această situaţie în acelaşi mod în care a guvernat în aceşti ani - prin ură, instigare, dezbinare şi manipulări", mai susţine PSD.

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, vineri, că PDL cere în mod oficial demisia premierului Victor Ponta, arătând că prim-ministrul trebuie să se ţină de cuvânt şi să demisioneze după ce CNATDCU a decis că acesta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Întrebat ce va face PDL în cazul în care Ponta nu îşi va da demisia, Cristian Preda a precizat că democrat-liberalii oricum vor ataca în contencios administrativ ordinele pe care ministrul interimar al Educaţiei Liviu Pop "a încercat să le emită pe ultima sută de metri pentru a salva faţa premierului".

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că toate deciziile luate vineri a Consiliului General al CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca şedinţa să fie statutară.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21.

În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, a declarat că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta ("Curtea Penală Internaţională"), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, susţine că acest for nu are competenţă să ia decizii în acest sens.

Totodată, Pop afirmă că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici