PSD Arad acuză că Falcă a dat "directive" să fie blocat referendumul privind desfiinţarea judeţului

Conducerea PSD Arad îl acuză pe primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă (PDL), că "vrea să îi reducă la tăcere pe arădeni" pe tema comasării judeţelor şi că "a dat directive să fie blocat referendumul în care cetăţenii urmează să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu desfiinţarea judeţului Arad".

Urmărește
5 afișări

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Arad, Dorel Căprar, arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că pe tema comasării judeţelor "şefii locali ai PDL fie nu vor să vorbească şi se ascund de subiect, cum face Gheorghe Falcă, fie vorbesc fără să spună nimic, cum face Gheorghe Seculici", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În schimb, am reţinut că Gheorghe Falcă vrea să îi reducă la tăcere şi pe arădeni - a dat directive să fie blocat referendumul în care cetăţenii urmează să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu desfiinţarea judeţului Arad. PDL şi-a pus parlamentarii să creeze o diversiune, invocând pretenţiile UDMR, când tema de discuţie este de fapt judeţul Arad, pe care îl reprezintă în Parlament", afirmă, în comunicat, Dorel Căprar.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, el a spus că îşi bazează acuzaţiile pe "informaţii din interiorul PDL".

"Falcă le-a dat un semnal consilierilor judeţeni ai PDL să nu voteze iniţiativa a 11 consilieri de a se organiza referendum, adică să nu ţină cont de vocea arădenilor. PDL deţine majoritate simplă, respectiv 17 din 33 de consilieri, şi poate bloca referendumul", a spus Căprar.

El a afirmat că "este inadmisibil" să nu existe "un punct de vedere clar al administraţiei locale faţă de intenţia PDL de a desfiinţa judeţul Arad".

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, nu a putut fi contactat, până la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a oferi un punct de vedere.

Gheorghe Falcă declara, săptămâna trecută, că, din punctul său de vedere, nu este nevoie de organizarea unui referendum pentru proiectul de reîmpărţire administrativ-teritorială a ţării, pentru că acest lucru s-ar face printr-o lege.

"Reorganizarea administrativă se face pe bază de lege şi este de responsabilitatea parlamentarilor să elaboreze legi. Nu cred că este nevoie de referendum pentru elaborarea legilor, nu a fost niciodată cazul", spunea edilul Aradului.

Unsprezece consilieri judeţeni din Arad au depus, săptămâna trecută, un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum pe tema regionalizării şi desfiinţării judeţului.

Câteva organizaţii din Arad au anunţat, săptămâna trecută, înfiinţarea Comitetului pentru Salvarea Judeţului Arad (CSJA), ca răspuns la proiectul PDL de reîmpărţire administrativ-teritorială a ţării, caz în care judeţul Arad s-ar desfiinţa, iar reşedinţa noului judeţ ar fi la Timişoara.

CSJA a fost înfiinţat de asociaţia "Mişcarea Arădeană", Consiliul Local Civic şi Uniunea Sârbilor - Filiala Arad, dar între timp au mai aderat câteva asociaţii şi organizaţiile judeţene ale PNL, PSD şi PC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici