PSD Bistriţa-Năsăud, prima formaţiune din judeţ care a înregistrat candidatura unei femei la BEC
Preşedintele organizaţiei de femei a PSD, Adriana Pană, va candida din partea formaţiunii pentru un fotoliu de senator pentru Colegiul nr.1 Senat care include şi oraşul Bistriţa.
Cei şase candidaţi ai formaţiunii şi-au depus, sâmbătă dimineaţa, candidaturile la Biroul Electoral de Circumscripţie unde au fost preluate de preşedintele Ilie Urs.
Deputatul Emil Radu Moldovan, liderul judeţean al PSD, a declarat, imediat după depunerea candidaturilor, că formaţiunea sa are cea mai bună echipă desemnată pentru alegerile parlamentare din care nu lipsesc tinerii şi femeile.
"Suntem primul partid din judeţ care am înregistrat candidatura unei doamne ceea ce sper să ne aducă noroc. Pornim în cursa electorală cu gândul să câştigăm încrederea electoratului şi cât mai multe fotolii de aleşi", a declarat Emil Radu Moldovan.
Din partea PSD Bistriţa-Năsăud candidează consilierul judeţean Adrian Moldovan, fratele fotbalistului Viorel Moldovan, pentru Colegiul nr. 1 Camera Deputaţilor care include şi oraşul Bistriţa.
Pentru Colegiul nr. 2 Camera Deputaţilor care include şi oraşul Beclean candidează deputatul Emil Radu Moldovan, iar pentru Colegiul nr. 3 Camera Deputaţilor ce cuprinde şi oraşul Năsăud candidează medicul Nicolae Stan Iuga, de la Spitalul "George Trifon" Năsăud, şi el consilier judeţean.
Pentru Colegiul nr. 4 Camera Deputaţilor şi-a depus candidatura omul de afaceri Cristian Parasca, acesta fiind şi consilier municipal PSD.
Pentru Colegiul nr. 1 Senat candidează profesoara Doina Pană, consilier judeţean PSD şi preşedinte al organizaţiei de femei a PSD.
Pentru Colegiul nr. 2 Senat candidează profesorul Dănuţ Prunea, preşedinte al organizaţiei PSD Beclean.