- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PSD Cluj acuză autorităţile locale şi judeţene că sunt "incapabile" să păstreze investitorii
Reprezentanţii PSD Cluj acuză autorităţile locale şi judeţene că sunt "incapabile" să păstreze investitorii şi cer explicaţii privind plecarea unor mari companii din judeţ, care înseamnă pierderea a sute de locuri de muncă şi creşterea şomajului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de PSD Cluj, restrângerea activităţii unor mari firme va duce la scăderea veniturilor judeţului.
"Puterea portocalie de la Cluj este incapabilă să păstreze investitorii. PSD Cluj cere explicaţii autorităţilor clujene cu privire la plecarea marilor companii din judeţ. În ultimele săptămâni şi-au anunţat restrângerea activităţii companii precum Wizz Air, ING, Ursus şi, mai nou, Nokia, care va concedia 120 de persoane. Faptul că aceste companii au decis să plece din Cluj va duce nu doar la creşterea şomajului, dar şi la scăderea veniturilor judeţului", se arată în documentul citat.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a arătat, în comunicat, că toate companiile au anunţat că pleacă în alte zone din cauza "schimbărilor legislative şi economice din ultimii ani".
"Dacă Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj se bazează în continuare pe faptul că au pile la Guvern şi că li se vor trimite bani de la Bucureşti, îi informăm că au fost aleşi în respectivele funcţii pentru a contribui la dezvoltarea judeţului pe termen lung. Tişe (Alin Tişe, şeful CJ Cluj - n.r.) şi Apostu (Sorin Apostu, primarul din Cluj-Napoca - n.r.) sunt incapabili să păstreze investiţiile pe care le-au adus administraţiile PSD şi PNL, ca să nu mai vorbim de atragerea unora noi", a precizat Lăpuşan.
Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia va concedia circa 120 de angajaţi din centrul de Cercetare şi Dezvoltare din Cluj, iar activitatea unităţii va fi "diminuată complet" până la finele trimestrului al treilea, ca parte a procesului de aliniere la noua strategie a grupului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO