PSD nu face publică sesizarea către CC pentru a nu pune presiune pe judecători
Liviu Dragnea şi Dan Şova, care au depus, marţi, la Curtea Constituţională, o solicitare de anulare a alegerilor, au refuzat, la întoarcerea la sediul PSD, să facă publică sesizarea depusă.
Argumentul invocat de cei doi a fost că PSD nu doreşte „să pună presiune” pe judecătorii Curţii Constituţionale.
Cererea PSD de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului a fost înregistrată, marţi, la Curtea Constituţională.
Cererea a fost depusă de senatorul PSD Dan Şova şi secretarul general al partidului, Liviu Dragnea.