- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PSD pichetează astăzi sediile PDL din ţară
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, luni, după şedinţa BPN, că social-democraţii vor picheta, la ora 15.00, sediile PDL din ţară, el urmând să meargă la Piteşti.
PSD pichetează astăzi sediile PDL din ţară (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
Ponta a precizat că PSD va cere PDL să nu facă "ceea ce a făcut în Argeş".
El l-a acuzat pe senatorul PDL Mircea Andrei că ar fi cerut arestarea liderului local al PSD, Constantin Nicolescu.
"Vrem să dăm un semnal PDL, să înţeleagă că nu ne putem întoarce la vremurile când un partid decide arestarea opozanţilor politic", a spus Ponta.
El a precizat că va participa la acţiunea de pichetare de la Piteşti.
Întrebat de jurnalişti dacă vor fi pichetate şi sediile PDL din Capitală, Ponta a evitat un răspuns clar. "Poate că astăzi, când domnul Băsescu se vede cu colegii lui din PDL şi vine aici, la Parlament, să le spună ce funcţii trebuie să mai ia pentru independenţi, domnul Băsescu trebuie solicitat direct să nu mai ceară arestarea opozanţilor politic", a spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Întrebat dacă vor fi parlamentari PSD pe holul de la Parlament, lângă grupul PDL, atunci când Traian Băsescu se va întâlni cu democrat-liberalii, Ponta a răspuns: "În mod sigur îi vom spune, sperăm să nu constatăm ca şi la Iaşi şi la Focşani, că de fapt am adus noi oameni cu autobuze şi ne huiduiau de fapt pe mine şi pe domnul Antonescu, aşa cum spunea Rodica Culcer la televiziunea lui Băsescu".
Surse din conducerea PSD au precizat, pentru MEDIAFAX, că organizaţia din Capitală, condusă de Marian Vanghelie, nu va organiza acţiuni de pichetare la sediile PDL din Bucureşti.
Liderul PSD, Victor Ponta, a solicitat organizaţiilor partidului din întreaga ţară să picheteze sediile PDL în ziua în care va fi judecat recursul şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu.
Constantin Nicolescu a fost arestat, joi seară, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, iar după pronunţarea deciziei acestuia i s-a făcut rău, în prezent fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş este acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005 şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO