Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Traian Băsescu, preşedintele l-a chemat la Bruxelles pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi, pentru a asigura conducerea delegaţiei naţionale a României la Summit-ul UE-Asia în lipsa şefului statului.
Preşedintele şi-a scurtat vizita de două zile la Bruxelles şi va reveni luni seară în ţară, urmare a decesului mamei sale, Elena Băsescu.
Elena Băsescu, mama preşedintelui Traian Băsescu, a murit, luni, la Constanţa, la vârsta de 81 de ani, ea suferind de o boală gravă şi fiind operată la Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu”.