- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PSD propune o taxă auto modică şi colectată anual
PSD propune ca taxa de primă înmatriculare să fie modică şi plătită anual, iar toţi banii colectaţi să fie distribuiţi către Ministerul Mediului, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie.
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie
El a arătat că taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de către ministrul PD Sulfina Barbu şi a precizat că PDL dă dovadă de demagogie atunci când afirmă că nu este de acord cu aceasta.
Potrivit lui Vanghelie, taxa de primă înmatriculare nu avea nicio legătură cu protecţia mediului, ea fiind implementată pentru a strânge fonduri la bugetul de stat.
El a arătat că, în acest moment, premierul Tăriceanu încearcă doar să schimbe denumirea taxei de primă înmatriculare, când, de fapt, el are interese economice directe în această direcţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Vanghelie a arătat că, din impunerea acestei taxe, păgubiţi sunt producătorii de maşini şi cumpărătorii, dealerii fiind singurii care sunt sprijiniţi.
"PDL este un partid demagog. Banii au fost luaţi de la populaţie din cauza lor. Acum se ceartă cu Tăriceanu, dar el are interese economice personale, pentru că este unul dintre dealerii auto", a explicat Vanghelie.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, sâmbătă, la finalul şedinţei BPN lărgit de la Poiana Braşov, că formaţiunea sa a finalizat texul moţiunii simple care va fi depusă la începutul săptămânii viitoare la Camera Deputaţilor şi care se intitulează "Anulaţi taxa de primă înmatriculare".
Guvernul a discutat, miercuri, doar un memorandum privind taxa de poluare pentru autovehicule, care prezintă poziţia României în discuţiile cu oficialii Comisiei Europene şi explicaţii referitoare la modul de calcul, dar nu şi ordonanţa care introduce taxa, urmând să se consulte cu partidele.
Ministrul Transporturilor, liberalul Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Braşov, că moţiunea simplă a PDL privind taxa auto este demagogică şi a susţinut că la nivelul Comisiei Europene există un proiect care prevede introducerea unei astfel de taxe în întreaga Uniune Europeană.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.