PSD, reacţie la declaraţiile lui Ciucă: Sediul materiei nu ştiu unde să-l găsesc la PNL

„Nu poţi să spui că eşti de la guvernare, dar stai să-ţi păzeşti partenerii. Să ne păzească pentru ce?”, spune preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Daniel Suciu, ca reacţie la afirmaţiile lui Ciucă: „Dacă pleci de undeva, îţi iei catrafusele, deschizi uşa şi închizi uşa după tine”.

Urmărește
240 afișări
Imaginea articolului PSD, reacţie la declaraţiile lui Ciucă: Sediul materiei nu ştiu unde să-l găsesc la PNL

PSD, reacţie la declaraţiile lui Ciucă: Sediul materiei nu ştiu unde să-l găsesc la PNL

Întrebat, marţi, despre afirmaţiile preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, conform căruia liberalii renunţă la coaliţia cu PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Daniel Suciu, a spus că are puţină experienţă politică, fiind şi destul de tânăr, dar încearcă să înţeleagă „cum poţi să pleci de la guvernare, dar în acelaşi timp să fii la guvernare. Eu încă de aseară mă tot gândesc cum să ies din această dilemă foarte complicată. Eu nu înţeleg”.

„Şi vă spun că, de exemplu, aseară, că se leagă lucrurile. Aseară cei de la PNL în judeţul Bistriţa-Năsăud au avut o şedinţă după anunţul domnului Ciucă şi ghiciţi ce au decis. Nu să-şi rupă hainele cât suntem noi de neparteneri, ci să propună un nou secretar de stat la Ministerul Economiei. Acum, dacă n-ar fi de râs, zău că ar fi un anunţ foarte neexperimentat, pentru că toată lumea din această ţară înţelege că dacă pleci de undeva, îţi iei lucrurile, catrafusele, deschizi uşa şi închizi uşa după tine. Nu poţi să spui că eşti de la guvernare, dar stai să-ţi păzeşti partenerii. Să ne păzească pentru ce? Pentru că astăzi, de exemplu, am avut şedinţă de plen în care aproape toate proiectele de legi au trecut aproape în unanimitate, împreună cu cei de la Partidul Naţional Liberal”, a adăugat Suciu.

Acesta a menţionat că parlamentarii PNL au votat în comisii, cu o singură excepţie, împotriva acordării a 5.000 de euro pentru repatrierea cetăţenilor decedaţi în străinătate.

Chestionat mai departe dacă PSD i-a întrebat pe liberali ce au vrut să zică cu anunţul lui Ciucă, social-democratul a răspuns: „Vă mărturisesc că sediul materiei nu ştiu unde să-l găsesc la Partidul Naţional Liberal. Înţeleg că domnul preşedinte Ciucă a făcut acel anunţ. N-am înţeles foarte multe şi foarte bine, dar cred că ar trebui să mergem pe fir cine a scris acel statement”.

La întrebarea dacă este vorba despre o rupere politică, nu şi instituţională, Suciu a afirmat: „vă rog şi pe dumneavoastră, dar şi pe cei de la PNL, să ne explice, tactic, operativ, cum poţi să rupi o alianţă de guvernare, dar să-ţi rămână miniştrii în continuare în guvern, să-ţi rămână secretarii de stat”.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat luni că liberalii renunţă la coaliţia cu PSD: „Are în ADN-ul său abuzul de putere, coaliţia noastră de guvernare cu PSD se opreşte aici, a spus Ciucă. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
suciu,
pnl,
psd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici