PSD şi PNL analizează variante de nume şi siglă comune, între care "Alianţa Naţională" - surse

Liderii PSD şi PNL au discutat mai multe variante pentru denumirea şi sigla alianţei dintre PSD şi ACD, una dintre acestea fiind "Alianţa Naţională", au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea PSD.

Urmărește
5 afișări

Denumirea "Alianţa Naţională", propusă de Victor Ponta în negocierile cu Crin Antonescu, este una dintre variantele aflate în discuţii.

Surse din conducerea PSD au arătat că liderii PSD şi PNL nu au luat încă o hotărâre definitivă cu privire la denumirea viitoare alianţe, până la începutul lunii februarie urmând să fie discutate trei variante de lucru.

În ceea ce priveşte sigla electorală a alianţei dintre PSD şi ACD, potrivit unor surse din PSD, conducerea social-democraţilor i-a solicitat expres lui Ponta, la Biroul Permanent de săptămâna trecută, ca însemnul PSD, cei trei trandafiri, să se regăsească obligatoriu în sigla alianţei.

Subiectul denumirii şi siglei alianţei nu a fost discutat, miercuri, în Biroul Permanent Naţional al PSD, care a avut o durată mai scurtă decât de obicei, întrucât Victor Ponta a plecat la Piteşti, acolo unde biroul preşedintelui CJ Argeş, liderul organizaţiei judeţene a partidului, Constantin Nicolescu, a fost percheziţionat de DNA.

Aceleaşi surse din conducerea PSD au precizat că subiectul va fi reluat la următoarea întâlnire Ponta-Antonescu, ce ar putea avea loc până la sfârşitul acestei săptămâni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici