- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PSD şi PNL au ajuns la un cvasi-acord asupra uninominalului, UDMR insistă pentru menţinerea listei
Reprezentanţii PSD şi cei ai PNL au ajuns, marţi, după încă o rundă de negocieri asupra votului uninominal iniţiate de Asociaţia ProDemocraţia, la un cvasi-acord asupra variantei cu un singur tur de scrutin şi reprezentare proporţională, însă UDMR a insistat pentru menţinerea listei suplimentare.
PSD şi PNL au ajuns la un cvasi-acord asupra uninominalului, UDMR insistă pentru menţinerea listei
Reprezentantul PNL la discuţii, Mihai Voicu, a declarat, la finalul negocierilor, că, deşi nu s-a ajuns la un consens asupra variantei de uninominal, există multe puncte în care există o largă majoritate.
El a spus că PNL insistă pentru ca legea votului uninominal să statueze două principii fundamentale - vot doar în circumscripţii uninominale, fără existenţa unei liste suplimentare şi respectarea principiului reprezentării proporţionale.
Voicu a afirmat că liberalii se împotrivesc menţinerii listei suplimentare, aspect asupra căruia, în cadrul discuţiilor, a insistat reprezentantul UDMR, Marton Arpad.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Acesta şi-a motivat opţiunea prin faptul că, în absenţa unei asemenea liste, Uniunea ar pierde voturi în colegiile în care nu obţine mandate. El a argumentat că menţinerea unei asemenea liste suplimentare ar da garanţia electoratului aparţinând comunităţii maghiare că votul acestuia nu se pierde, ci se adună, la nivel naţional, redistribuindu-se prin intermediul listei.
Practic, UDMR doreşte ca, fie şi în eventualitatea în care s-ar renunţa la lista suplimentară, să se găsească o metodă de atribuire a mandatelor şi/sau de redistribuire a voturilor, astfel încât voturile luate de Uniune în alte colegii decât cele în care se presupune că va câştiga mandate să nu se piardă.
Marton Arpad a spus că, deocamdată, o asemenea soluţie alternativă nu a fost identificată. El a mai afirmat că, în lipsa unei liste suplimentare, toate partidele care vor obţine sub 20 la sută vor avea de pierdut din cauza fărâmiţării voturilor.
Un alt punct asupra căruia UDMR a insistat în cadrul discuţiilor de marţi seara a fost ca modalitatea de desenare a colegiilor uninominale să se facă prin lege, şi nu prin hotărâre de Guvern.
Asupra acestui punct a insistat şi PSD, care, în linii mari, a ajuns la o poziţie apropiată de cea susţinută de PNL.
Reprezentantul social-democraţilor, Anghel Stanciu, a spus că PSD sprijină varianta ca votul să se dea exclusiv în colegiu uninominal şi să se respecte principiul un singur vot-un singur ales, respingând, ca şi PNL, existenţa listei suplimentare.
Practic, diferenţa majoră dintre PSD şi PNL, pe lângă unele aspecte tehnice, este legată de modalitatea în care se va face decupajul circumscripţiilor uninominale.
Chestionat pe această temă, Mihai Voicu a spus că acest aspect nu a fost discutat în interiorul PNL, însă solicitarea PSD poate fi luată în discuţie, cu condiţia ca aceasta să nu constituie un pretext pentru amânarea concretizării proiectului de lege.
Cvasi-consensul dintre PNL şi PSD a fost subliniat şi de reprezentantul Asociaţiei ProDemocraţia, Adrian Sorescu, acesta menţionând că aspectele rămase în discuţie sunt exclusiv tehnice, legate, în principal, de modul de atribuire a mandatelor de parlamentar, de redistribuirea voturilor şi modalitatea de stabilire a colegiilor.
Sorescu a precizat că, deşi nu a avut niciun reprezentant la negocieri, PDL i-a transmis preşedintelui APD, Cristian Pârvulescu, că este de acord cu orice soluţie agreată de PNL şi PSD, cu condiţia ca votul să fie dat exclusiv în colegii uninominale.
Pe de altă parte, Sorescu a remarcat şi faptul că insistenţa UDMR asupra menţinerii listei suplimentare nu duce automat la un impas, în condiţiile în care posibilitatea ca decupajul colegiilor să se facă prin lege şi nu prin Hotărâre de Guvern "menţine UDMR în discuţii".
Reprezentantul PSD şi cel al PNL s-au declarat optimişti că la următoarea rundă de discuţii se va putea ajunge la un acord care să permită conturarea unui text de lege pentru introducerea votului uninominal.
La negocieri au fost prezenţi Anghel Stanciu şi Valeriu Zgonea (PSD), Mihai Voicu (PNL), Sergiu Andon (PC) şi Marton Arpad (UDMR). PD şi PRM nu au avut niciun reprezentant.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO