PSD şi PNL convoacă Parlamentul în şedinţă extraordinară pentru buget şi referendum

Publicat: 02 12. 2009, 19:33
Actualizat: 06 11. 2012, 09:37

„Decizia comună a grupurilor parlamentare este de a convoca plenul reunit al Parlamentului pentru a aproba bugetul, dar şi pentru alte două lucruri. În primul rând, să ia act de faptul că referendumul pentru Parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari a devenit un act oficial prin decizia Curţii Constituţionale. De asemenea, cele două grupuri parlamentare, PSD-PC şi PNL, vor demara procedura de revizuire a Constituţiei, evident cu o dezbatere serioasă şi solidă„, a spus Mircea Geoană.

Proiectul de lege privind bugetul pentru anul viitor va fi aprobat de Guvern după ce decretul de promulgare a legii care abilitează Executivul demis să aprobe acest document va fi publicat în Monitorul Oficial, a declarat, miercuri, premierul interimar Emil Boc.

„După intrarea în vigoare a legii, vom avea abordarea în Guvern a bugetului”, a spus Boc.

El a amintit că o lege intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, Legea prin care Guvernul demis este abilitat să înainteze Parlamentului bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, precum şi legea responsabilităţii fiscale.