PSD şi PNL – „tigrul şi leul”. PC – „sconcsul”. Fragmente din şedinţa liberalilor care a consfinţit „mica alianţă” anti-Băsescu
Conform unor surse din PNL, Crin Antonescu a încercat să tranşeze rapid subiectul, spunând doar că Biroul Politic Central a aprobat unanim alianţa cu PC şi că îl lasă pe vicele Mihai Voicu să explice detalii tehnice ale protocolului. „Cred că înainte de procedură, ar trebui să discutăm de oportunitatea acestei alianţe”, a intervenit Tăriceanu. Fostul premier a susţinut că alianţa nu aduce niciun beneficiu PNL: „Ce nevoie avem de PC, un partid mic, care nu face decât să se plimbe de la stânga la dreapta?!” Tăriceanu a insistat că nu este necesară o alianţă şi că PNL poate continua să colaboreze ca şi până acum cu PC.
„Decât să facem alianţă cu Voiculescu şi Antenele, mai bine să facem cu Partidul Poporului şi cu OTV”
Ludovic Orban s-a declarat şi el împotriva alianţei cu PC, apelând la o parabolă cu personaje din regnul animal:
– „Când un tigru şi un leu pleacă la vânătoare, nu iau cu ei şi un sconcs”.
Adriana Săftoiu a vorbit despre problemele de imagine ale liderului PC Dan Voiculescu, posesorul unui certificat de colaborare cu Securitate emis de către CNSAS. Săftoiu l-a înţepat pe Antonescu, după ce, în scurtul discurs de început, acesta spusese că a luat în calcul şi faptul că Voiculescu deţine două televiziuni şi că asta va permite partidului să crească:
– „Atunci, decât să facem alianţă cu Voiculescu şi Antenele, mai bine să facem cu Partidul Poporului şi cu OTV. Să vedeţi atunci procente!”.
Citeşte mai multe despre şedinţa PNL pe www.gandul.info.