PSD şi Pro România ar fi căzut de acord asupra propunerilor de premier. Numele aflate pe lista scurtă
Remus Pricopie, fost ministru al Educaţiei în guvernarea Ponta, Cristian Socol, fost şef al departamentului pentru politici fiscal-bugetare al PSD, fostul premier Sorin Grindeanu şi Florin Georgescu, ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta sunt câteva dintre numele care i-ar putea lua locul lui Ludovic Orban, la Palatul Victoria.
Sursele au mai transmis că PSD s-ar putea întruni, miercuri seară, într-o şedinţă informală, la sediul din Kiseleff, după ce văd reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, în urma căderii Guvernului PNL.
Guvernul a fost demis, miercuri, prin moţiune de cenzură. Au existat 261 de voturi „pentru”, fiind necesare doar 233.
În context, preşedintele Klaus Iohannis va susţine de la ora 18.30 o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni. Procedural, şeful statului ar urma să demareze consultări cu partidele în vederea numirii unui nou premier.