Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a anunţat, sâmbătă, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD Suceava că obiectivul politic al organizaţiei, de a obţine două mandate de senator şi cinci de deputat în alegerile parlamentare, a fost îndeplinit.
El a menţionat însă că au fost persoane şi organizaţii care nu au reprezentat corect strategia partidului în alegerile parlamentare, iar din acest motiv s-a decis dizolvarea organizaţiilor locale PSD Mălini şi Comăneşti, au fost excluşi din partid trei membri din organizaţia municipală Suceava, între care şi un consilier local, iar fostul senator Neculai Bereanu a fost revocat din calitatea de membru al Biroului Permanent Judeţean.
Potrivit lui Rădulescu, CEx al PSD Suceava a luat act de autosesizarea Comisiei Judeţene de Etică a organizaţiei pentru că nici primarul comunei Mălini, Petru Nistor, nu a reprezentat interesele PSD urmând să se întreprindă măsurile statutare pentru excluderea sa din partid.
Citeşte şi: Călin Dobra a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în locul lui Sorin Grindeanu
Citeşte şi: Averea ministrului Cercetării: Timbre şi bijuterii în valoare de 14.000 de euro, conturi
Citeşte şi: Theodor Meleşcanu, ministrul de Externe şi Florin Iordache,ministrul Justiţiei, miniştrii din Cabinetul Grindeanu fără conturi în bancă
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu: Ancheta SRI să clarifice în ce măsură a sprijinit serviciul instaurarea statului mafiot