- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PSD Suceava: MFP va bloca accesul la fonduri europene, dacă prefinanţarea va scădea la 15%
PSD Suceava a prezentat, luni, o notă a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, către premierul Emil Boc, prin care este propusă reducerea prefinanţărilor la proiectele cu bani europeni, existând pe de altă parte şi riscul epuizării fondurilor externe nerambursabile pe termen scurt.
Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a prezentat, într-o conferinţă de presă, nota de informare datată 2 februarie, privind transferul fondurilor aferente prefinanţării sau rambursărilor pentru Programele Operaţionale în care se arată că există riscul epuizării fondurilor externe nerambursabile pe termen scurt (trei luni), precum şi a fondurilor alocate în bugetul de stat pentru continuarea finanţării în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor de la Comisia Europeană.
În document se prezintă situaţia actuală, potrivit căreia sumele disponibile în conturile Programelor Operaţionale la data de 27.01.2011, la nivelul Autorităţii de Certificare şi Plată (ACP) erau de 369,104 milioane euro, că fondurile de la bugetul de stat alocate pentru 2011 în bugetul MFP-acţiuni generale, poziţia bugetară gestionată de ACP, "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană" sunt de aproximativ 24 de milioane de euro, iar necesarul de fonduri pentru asigurarea plăţilor către Autoritatea de Management, conform previziunilor acestora pentru anul 2011, este în total de 2,423 miliarde de euro.
Totodată, se arată că tendinţele actuale sunt de menţinere a valorilor mari aferente plăţilor pentru prefinanţare, ritmului scăzut de recuperare a prefinanţării şi, respectiv, valorilor relativ mici ale declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană.
"Având în vedere cele de mai sus, în condiţiile în care se onorează solicitarea de prefinanţare a AMPOSDRU în valoare de 843,44 milioane lei, aferentă lunii ianuarie, dorim să vă informăm cu privire la riscul epuizării fondurilor externe nerambursabile pe termen scurt (trei luni), precum şi a fondurilor alocate în bugetul de stat pentru continuarea finanţării în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor de la CE", se arată în documentul citat.
În această notă, ministrul Finanţelor propune ca măsuri imediate efectuarea plăţilor de rambursare înaintea celor aferente prefinanţării, acordarea prefinanţării la beneficiari, de acum înainte, în cel puţin două tranşe, prima tranşă de 15%, iar următoarele după ce organismul intermediar autorizează declaraţii de cheltuieli de cel puţin 60% din valoarea primei tranşe de prefinanţare, dar şi prioritizarea de Guvern a onorărilor de MFP a solicitărilor de plată lunare în cazul în care cererile de fonduri ale acestora depăşesc posibilităţile de finanţare în luna respectivă.
De asemenea, MFP propune modificarea legislaţiei naţionale aplicabile până cel târziu în luna martie în sensul introducerii unor prevederi care să asigure acordarea mai eficientă a prefinanţării şi prevenirea imobilizării de fonduri la nivelul beneficiarilor.
Ovidiu Donţu a arătat că prin reducerea prefinanţării vor fi blocate programele europene, întrucât creditele pentru aceste proiecte vor fi mult mai costisitoare.
"Micşorarea prefinanţării este un masacru la adresa celor care accesează fonduri europene. Guvernul practic măreşte costurile creditului bancar", a spus liderul PSD Suceava.
El a explicat că, în prezent, prefinanţările sunt de 30% - 50%, iar costul creditului obţinut de la bănci depinde de această cotă de prefinanţare.
"Prin reducerea la 15% a prefinanţării se măreşte costul creditului. Astfel, are loc un transfer de bani din sectorul public către bănci, sau de la privat către bănci", a spus Donţu, care a cerut, în aceste condiţii, destituirea ministrului Finanţelor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Lavrov: Administraţia Trump ar trebui să facă primul pas pentru „restabilirea dialogului” / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
ieri, 22:54
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112