PSD Suceava: PDL a început campania electorală şi distribuie fluturaşi calomniatori la adresa PSD

Publicat: 03 03. 2011, 15:50
Actualizat: 06 11. 2012, 13:42

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat într-o conferinţă de presă că, aşa cum în 2008, în comuna Adâncata, PDL a aruncat din avion fluturaşi cu calomnii la adresa primarului PSD, această acţiune a fost reluată la ora actuală.

„În 2011, continuă acţiunea de a calomnia primari în funcţie, oameni politici. PDL a aruncat în Adâncata şi Udeşti fluturaşi calomnioşi la adresa primarilor în exerciţiu”, a spus Nechifor.

El a arătat că atât primarii respectivi, cât şi organizaţia PSD au sesizat Poliţia să identifice făptuitorii.

„La PDL a început deja campania electorală şi se aruncă cu noroi în oamenii PSD”, a spus Nechifor.

El l-a atenţionat pe preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, şi echipa sa că vremea decontului vine în scurt timp.

„Am sentimentul că spre 2012 vom asista la schimbarea balanţei politice”, a mai spus Nechifor.