Prima pagină » Politic » PSD susţine că solicitarea PDL privind Legea educaţiei nu are bază juridică

PSD susţine că solicitarea PDL privind Legea educaţiei nu are bază juridică

Deputatul PSD Cristian Dumitrescu a susţinut, marţi, în plenul Parlamentului, că solicitarea de continuare a procedurii privind Legea educaţiei făcută de liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, nu are bază juridică.
PSD susţine că solicitarea PDL privind Legea educaţiei nu are bază juridică
Oana Gavrila
14 dec. 2010, 11:29, Politic

El a atenţionat-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, că introducerea unui astfel de punct pe ordinea de zi ar fi „un abuz de drept”.

Deputatul PSD i-a cerut Robertei Anastase să nu umilească Parlamentul şi prin forţa votului să fie distruse „fundamente ale statului de drept”. El a amintit că în privinţa procedurii de angajare a răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei există o decizie a Curţii Constituţionale care arată că angajarea răspunderii este neconstituţională.

Social-democratul a precizat, de asemenea, că o parte dintre semnatarii moţiunii de cenzură şi-au retras semnăturile de pe acest document, el subliniind că această procedură este una legală şi a fost constatată de Birourile permanente reunite.

Cristian Dumitrescu a subliniat că retragerea semnăturilor a făcut ca moţiunea să nu mai aibă obiect. „Aducerea pe ordinea de zi a acestei proceduri este imposibilă, pentru că sesizarea nu mai există”, a susţinut el.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a cerut, marţi, în plenul Parlamentului, ca pe ordinea de zi să fie introdus un punct nou, respectiv continuarea procedurii privind Legea educaţiei, el menţionând că face această propunere având în vedere faptul că a fost depusă o moţiune de cenzură.