PSD: Tăriceanu şi Isărescu să prezinte un plan de ieşire din criza financiară

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că premierul Călin Popescu Tăriceanu şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a prezenta un plan pentru ieşirea din "criza financiară", respectiv politica BNR faţă de rata de schimb.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului PSD: Tăriceanu şi Isărescu să prezinte un plan de ieşire din criza financiară

PSD: Tăriceanu şi Isărescu să prezinte un plan de ieşire din criza financiară

Geoană a spus că ultimele evoluţii economico-financiare sunt îngrijorătoare, România aflându-se "într-un moment de cumpănă", în timp ce reacţia Guvernului este "una palidă".

Liderul PSD i-a solicitat premierului Călin Popescu Tăriceanu să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a prezenta un plan concret pentru ieşirea din criza financiară şi pentru a explica "situaţia de recesiune economică" spre care, a apreciat el, se îndreaptă România.

Totodată, Geoană a afirmat că şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie să prezinte Parlamentului un raport cu privire la politica băncii centrale faţă de situaţia cursului leului.

Preşedintele PSD a apreciat că se impune ca preşedintele şi premierul să convoace o reuniune de criză, la care să participe, pe lângă reprezentanţi ai Guvernului, ai partidelor, ai BNR, şi reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor.

În 21 ianuarie, liderii PDL Emil Boc şi Theodor Stolojan au solicitat, prin intermediul unei rezoluţii, ca premierul Tăriceanu şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu să vină în Parlament cu un program pentru redresarea "situaţiei economice dezastruoase" spre care se îndreaptă România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici