Prima pagină » Cultură-Media » PSD va contesta la CC votul prin care Sassu a fost demis de la conducerea TVR

PSD va contesta la CC votul prin care Sassu a fost demis de la conducerea TVR

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a anunţat, marţi, că social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională votul plenului reunit pentru respingerea raportului SRTV pe 2008 şi demiterea CA.
PSD va contesta la CC votul prin care Sassu a fost demis de la conducerea TVR
30 mart. 2010, 16:23, Politic

„Vă anunţăm cu această ocazie că vom sesiza CC în legătură cu votul de astăzi, vă mulţumesc”, a spus de la tribuna Parlamentului, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz.

Raportul de activitate pe anul 2008 al Televiziunii Române a fost respins, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, cu 195 voturi „pentru”, 78 de voturi „împotrivă” şi 3 abţineri, votul negativ al parlamentarilor echivalând cu demiterea lui Alexandru Sassu din fruntea TVR.