Parlamentarii PSD au avut o şedinţă, miercuri dimineaţă, înaintea plenului reunit în care se va vota în legătură cu învestirea Guvernului, hotărând să voteze la vedere împotriva Cabinetului condus de Lucian Croitoru.
Votul din plen va fi secret, cu bile.
Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 miniştri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, încearcă, miercuri, să obţină votul de învestitură din partea Parlamentului, însă un rezultat favorabil acestuia este puţin probabil.
Miniştrii propuşi de Croitoru au fost audiaţi, săptămâna trecută, la comisiile parlamentare de specialitate, doar doi dintre ei – Bogdan Aurescu, care vizează portofoliul Afacerilor Externe şi Vasile Blaga, propus pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – obţinând avizul favorabil al parlamentarilor.