PSD vrea o comisie parlamentară excepţională de anchetă a alegerilor

Publicat: 14 12. 2009, 15:52
Actualizat: 06 11. 2012, 09:38

Geoană a menţionat că decizia BPN al PSD se bazează pe presupusa fraudare a alegerilor.

Mircea Geoană a apreciat că această comisie parlamentară „excepţională” ar trebui să fie „înarmată cu resursele şi bugetul necesare” pentru a afla adevărul despre alegeri şi a apreciat că propunerea PSD va fi acceptată de toate partidele.

Întrebat dacă presupusa fraudare a alegerilor prezidenţiale s-ar fi făcut doar de către PDL şi nu şi de PSD, Geoană a răspuns: „În acest moment există indicii masive de fraudare a alegerilor. Nu cerem decât dreptul nostru legitim, de natură să ridice o suspiciune masivă”.

Preşedintele PSD a spus că solicitarea către Curtea Constituţională a avut cinci căi de atac, dintre care doar una a fost reexaminarea voturilor nule.

El a adăugat că PSD a solicitat şi compararea CNP-urilor celor care au votat pe listele suplimentare.

„A intra într-un mandat prezidenţial cu o astfel de suspiciune reprezintă o formă de blestem pe care nu trebuie să o permitem”, a spus Geoană.

Întrebat dacă se mai pune problema pretinsei fraudări a alegerilor invocată de PSD, în condiţiile în care renumărarea voturilor nule a arătat că cel dezavantajat a fost Traian Băsescu, Geoană a răspuns: „Este insuficient, ea (renumărarea voturilor nule – n.r.) este evident nesemnificativă”.