- Home
- Politic
- ALBA IULIA, (19.03.2011, 18:18)
- Lungu Plosca Daniel Ionel , Lungu Plosca Daniel Ionel ,
PSD vrea o lege prin care în funcţii publice să fie numite doar persoane cu o cetăţenie, cea română
Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că PSD intenţionează să depună în Parlament un proiect de lege prin care în funcţiile de demnitate publică şi în funcţii publice de conducere să nu poată fi numiţi sau aleşi decât cei care au o singură cetăţenie, cea română.
Urmărește
62 afișări
PSD vrea o lege prin care în funcţii publice să fie numite doar persoane cu o cetăţenie, cea română (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
Valeriu Zgonea, care este şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, într-o conferinţă de presă, că PSD lucrează la un proiect de lege pe care îl va prezenta în următoarele zile în Parlament şi care prevede ca în funcţiile de demnitate publică şi în funcţiile publice importante ale statului român să fie numite sau să fie alese doar persoanele care au o singură cetăţenie, respectiv cea română.
"Acest model se foloseşte în toate statele europene, dacă ai dublă cetăţenie sau conform Convenţiei de la Geneva ai opt cetăţenii, maximul pe care poţi să-l ai, poţi să fii un cetăţean normal al tuturor statelor, îţi plăteşti taxe, impozite. În anumite state cu două cetăţenii poţi să candidezi până la consilier local, dar sub nicio formă nu poţi să fii primar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean, prefect, secretar de stat, ministru, prim-ministru, preşedinte al statului, deputat sau senator", a spus Zgonea.
El a adăugat că acest model se aplică în multe state europene, dând ca exempu Franţa, Italia, Germania sau Spania.
"Nu cred că lovim în UDMR. Eu cred că suntem europeni. Este dreptul nostru de a legifera, nu poţi să juri pe două Constituţii. Mie mi-e greu să înţeleg când respecţi Constituţia României şi când o respecţi pe cea a Ungariei sau pe cea a Spaniei sau a Italiei", a afirmat Zgonea.
Zgonea a spus că această nouă lege ar urma să impună condiţii la accederea în funcţiile de preşedinte, prim-ministru, ministru, secretar de stat, consilier prezidenţial, primar, preşedinte şi vicepreşedinte de consiliu judeţean şi prefect, respectiv "tot ceea ce înseamnă influenţă majoră într-un stat".
"Vrei să candidezi consilier local, poţi să ai şi trei cetăţenii, dar dacă vrei să fii primar, trebuie să ai o singură cetăţenie, cea a statului român", a spus Zgonea.
El a adăugat că i se pare "sub demnitatea unui stat" ca preşedinţi de consilii judeţene sau parlamentari din Parlamentul României să facă "un titlu de glorie pentru că îşi iau a doua cetăţenie".
"Îi respectăm, îi apreciem, sunt oameni valoroşi, dar nu cred că pot să aibă dreptul de a candida", a spus Zgonea.
Vicepreşedintele PSD a afirmat că proiectul pe care PSD vrea să îl iniţieze s-a născut pentru că se observă "o exagerare a discursului public împotriva statului român".
El a adăugat că România a fost "prea flexibilă" şi a făcut foarte multe lucruri pe care Europa nu le face.
"Avem discriminare pozitivă, eu cred că trebuie să vorbim foarte mult despre abuzurile pe care le face administraţia locală maghiară împotriva cetăţenilor români în comunităţile în care românii sunt minoritari. Noi nu am discutat despre ele, în schimb am facilitat cetăţenilor maghiari de etnie maghiară din România posibilitatea de a învăţa istoria României în limba maghiară. Deci discriminarea pozitivă nu o mai găseşti în altă parte în Europa", a spus Zgonea.
El a explicat că statul român a arătat deschidere faţă de minorităţi şi este singurul stat european care are 18 locuri de deputaţi pentru fiecare minoritate.
"Cred în multiculturalitate, dar, în acelaşi timp, cred şi într-un respect în statul în care te duci. Într-un fel sau altul trebuie să le explicăm colegilor noştri din UDMR că astfel de abuzuri, întotdeauna petrecute pe 15 Martie, întotdeauna făcute sub perdeaua unor mesaje din Ungaria, trebuie să înceteze. Nu mi se pare fair-play", a afirmat Valeriu Zgonea.
Deputatul PSD a precizat că prin această iniţiativă legislativă nu se doreşte limitarea dreptului de a alege, ci a dreptului de a fi ales.
"Noi nu limităm dreptul de a alege, limităm dreptul de a fi ales. Pentru că într-o Uniune Europeană în care celelalte state majoritare au această opţiune trebuie să o am şi eu. Ea este o măsură de responsabilizare a actului demnităţii publice în care doreşti să ajungi. Când o să avem o altă Constituţie, cea europeană, atunci o să avem alte raporturi legate de cetăţenie şi demnitatea publică pe care o ai. Dacă noi facem un titlu de glorie din a primi cetăţenia altui stat, înseamnă că noi, în funcţia publică pe care o avem, ne gândim la alt stat, nu la statul nostru", a spus Valeriu Zgonea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe