- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.11.2019, 19:27)
- Alexandru Costea
Purtătorul de cuvânt al PSD, despre noul minim istoric al leului: PNL îşi arată deficitul de idei după doar două săptămâni - VIDEO
Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, acuză PNL de incompetenţă, susţinând că, după doar două săptămâni de când liberalii au preluat guvernarea, leul a ajuns la un curs istoric, iar acest lucru se va vedea în buzunarele românilor.
Urmărește
677 afișări
„Noi suntem mult mai atenţi nu doar la ceea ce fac adversarii noştri, pregătind o dezbatere. Ne uităm mai degrabă la ceea ce nu fac. Ne exprimăm uimirea la felul în care după doar zece zile leul a ajuns la un curs istoric. Este cel mai scăzut leu în raport cu euro şi acest lucru se va vedea cu siguranţă în perioada imediat următoare în buzunarele românilor. Ratele vor fi mai scumpe, tot ce înseamnă carburanţi, toată economia aceasta va genera în scurtă vreme o reacţie la incompetenţa Guvernului Orban, care după doar două săptămâni îşi arată în totalitate deficitul de idei şi de soluţii”, a declarat Valeriu Steriu, la ieşirea din sediul PSD.
Purtătorul de cuvânt al PSD a vorbit şi desprecazul din Timişoara, dar şi despre cel din Harghita, unde un usr a fost lovit de o maşină.
„Dincolo de ceea ce s-a întâmplat azi la Timişoara, ne-am uitat şi la dificultăţile pe care administraţia PNL le-a arătat ieri în gestionarea cazului din Harghita, cu acel urs. Suntem uimiţi cum PNL nu reuşeşte sub nicio formă să arate măcar un domeniu în care să îşi aducă competenţele la vedere”, a subliniat Steriu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Ludovic Orban a declarat, luni, că deficitul comercial pune presiune pe cursul de schimb şi duce la erodarea leului în raport cu euro, proces ce se întâmplă de când a venit PSD la guvernare. Şeful Executivului a adăugat că procesul poate fi stopat prin reechilibrarea anumitor factori.
Premierul a vorbit şi despre cum poate fi stopat acest proces de erodare al leului.
„Nu poate fi stopat decât în măsura în care se reechilibrează mai mulţi factori: balanţa comericală, se reface echilibrul bugetar, pentru că inclusiv creşeterea deficitului bugetare generează o presiune suplimentară asupra cursului de schimb şi oricât poate BNR să intervină în susţinerea leului, până la urmă, există o tendinţă ca să ducă spre realitatea economică”, a subliniat Orban.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Marcel Ciolacu, despre tragedia din Timişoara: PNL nu îşi asumă. E incredibil. Asta e România normală?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe