Opinia unui judecător în scandalul de la DNA şi în contextul cererii de revocare a Codruţei Kovesi. INTERVIU | Adina Lupea: Este grav ca judecător să nu mai ai încredere în actele procurorului

Judecătorul Adina Lupea de la Curtea de Apel Cluj consideră, că, în urma apariţiei în presă, în mod repetat, a unor stenograme şi interceptări din dosarele penale ale DNA, are de suferit prezumţia de nevinovăţie în special în ochii cetăţeanului obişnuit.

„Din acest motiv au şi fost condamnări la CEDO, care se refereau la <>, la defilarea inculpaţilor în mod public în cătuşe”, spune magistratul, în interviul acordat MEDIAFAX.

Totodată, Adina Lupea a vorbit şi despre cum se vede „Statul Paralel” în Justiţie.

S-a scris istorie. Discursul lui Adrien Brody de la premiile Oscar a intrat în cărțile de istorie

13:53

Câte zile libere mai au românii în 2025. Calendarul complet

13:44

„A existat o frământare la nivelul asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, după o declaraţie a unui general din SRI, domnul Dumbravă, care spunea că SRI nu se retrage din <> (…) CSM a trimis un răspuns scurt că s-au efectuat verificări şi nu există niciun magistrat acoperit în justiţie, însă problema a rămas deschisă, este o cutie a Pandorei câtă vreme nu avem explicaţii, câtă vreme au existat protocoale încheiate cu SRI”.

Judecătoarea a făcut referire şi la cererea de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, dar şi la oportunitatea incriminării actelor prin care se fac publice părţi din dosarele penale.

Redăm integral interviul:

Rep: Aţi vorbit recent despre prezumţia de nevinovăţie. În contextul în care suntem în perioada în care se va trece la modificarea Codurilor Penale şi transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, în ce măsură credeţi că, astăzi, în România se respectă această prezumţie de nevinovăţie?

A.L. : În România se respectă prezumţia de nevinovăţie în cele mai multe cauze, ideal ar fi să se respecte în fiecare cauză. Pe de altă parte, însă, această prezumţie de nevinovăţie poate fi afectată de anumite ieşiri în spaţiul public ale unor persoane implicate în sistemul judiciar şi care pun la dispoziţia publicului diferite aspecte din cadrul fazei de urmărire penală, care este nepublică. În acest context, în care de ani de zile apar stenograme ale unor discuţii şi interceptări din dosarele penale, cele mai multe fiind din cadrul DNA, este evident că aceste scurgeri în presă pot afecta nu neapărat opinia judecătorului de caz, ci are de suferit prezumţia de nevinovăţie în ochii cetăţeanului obişnuit, care nu are tangenţă cu sistemul de justiţie. Acestuia i se poate inocula ideea că, odată trimis în judecată şi dezvăluite probele aduse în acuzare, deja vinovăţia unui inculpat a fost dovedită şi, din acest punct de vedere, se încalcă prezumţia de vinovăţie în România. Din acest motiv au şi fost condamnări la CEDO, care se refereau la <>, la defilarea inculpaţilor în mod public în cătuşe, aspecte de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

Rep.: Credeţi că este nevoie de o modificare legislativă pentru a nu se mai vorbi despre “telejustiţie”?

A.L.: În prezent există un cadru legislativ care trebuie respectat. Toţi procurorii ştiu că faza de urmărire penală este nepublică. Noi, ca judecători, avem obligativitatea să asigurăm confidenţialitatea lucrărilor care se desfăşoară în domeniul dreptului penal, în Camera de consiliu, respectiv activităţile judecătorului de drepturi şi libertăţi şi ale judecătorului de cameră preliminară. Există şi în regulamentul instanţelor şi în codul deontologic anumite obligaţii prevăzute în sarcina judecătorilor şi procurorilor. Dacă m-aş gândi la posibiltatea incriminării, ca infracţiune, a unor astfel de situaţii, aceasta este deja o chestiune de oportunitate şi tehnică legislativă, însă în măsura în care astfel de practici nu se vor stopa, ci se vor înmulţi, atunci vor trebui gândite şi alte măsuri de contracarare a unor astfel de atitudini.

Rep.: Aveţi informaţii cu privire la anumite situaţii speciale, cum ar fi cele de la Ploieşti?

A.L.: Am mai fost întrebată dacă eu consider că ar exista intimidări la adresa judecătorilor din cauza unor practici ale procurorilor şi ce pot să spun este că depinde de fiecare persoană cât este de liberă şi independentă în forul ei, depinde de caracter, de conştiinţă. Eu, personal, nu sunt intimidată nici de procurorul şef al DNA, nici de un alt procuror, nici de preşedinte, şi sunt convinsă că nici colegii mei nu sunt, însă nu poţi, ca judecător, să te închizi într-un bol de sticlă şi să nu vezi ce se petrece în jurul tău. Realitatea unor convorbiri de genul celor aduse la cunoştinţa opiniei publice, care sunt la limita infracţionalităţii, cu care ar fi operat acei procurori, urmează a fi stabilită, însă dacă sunt reale ar fi foarte grav. Până la rezolvarea acestei probleme, suspiciunea există, indiferent dacă acele informaţii provin din partea unor persoane condamnate în primă instanţă sau inculpate. Este adevărat, dar să nu uităm că, în SUA, cazul Guantanamo a fost construit şi dovedit pe mărturiile unor deţinuţi care nu erau acuzaţi de infracţiuni de corupţie sau abuz în serviciu, ci de terorism. Până la urmă, nu ai cum să arunci total în derizoriu astfel de denunţuri, mai ales că acest demers nu este singular, nu s-a întâmplat într-un singur dosar, ci în mai multe. În aceste condiţii, ca judecător, nu ai cum să nu îţi pui întrebări, iar din acest punct de vedere, vorbind de relaţia între judecători şi procurori este foarte grav să nu mai ai încredere în actele procurorului, să ai semne de întrebare şi suspiciuni în privinţa loialităţii administrării acestora. Să auzi mărturii ale unor persoane care susţin că au fost timorate, obligate de procurorul de caz să declare ceva, şi sunt frecvente astfel de cazuri. Noi, de cele mai multe ori, nu le luăm în considerare, pentru că nu sunt susţinute de alte probe, de un denunţ împotriva procurorului, de martori, însă în aceste condiţii îţi pui semne de întrebare, pentru că sunt mulţi care spun că şi în cazul lor s-a îmtâmplat la fel. Este clar că la Ploieşti a fost o problemă, nu putem ignora şi să spunem că totul este frumos şi să mergem mai departe ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Rep.: Aveţi cunoştinţă de situaţii în care au existat probleme reale în dosare cu astfel de probe ale DNA?

A.L.: La DNA Ploieşti a fost trimis în judecată şi arestat 4 luni procurorul general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, unde activase anterior ca şi procuror Negulescu. Şi în acest caz au fost devoalate aceleaşi aspecte, modalităţi de lucru, prezentate de Cosma. Şi m-am pus în locul judecătorilor care au de soluţionat această cauză, că este o presiune pe ei, nu poţi să nu te gândeşti cui să îi dai dreptate? S-a aruncat o umbră generalizată de îndoială asupra sistemului, astfel încât această chestiune trebuie lămurită şi finalizată cât mai repede posibil şi cu măsuri imediate, nu prin sloganuri şi devize de genul <>. Până se investighează, dosarul merge mai departe, trebuie dată o soluţie. Una este să ajungi la o soluţie de condamnare, presupunând că probele au fost corect administrate şi, după ani de zile să se dovedească faptul că nu a fost aşa şi că procurorul a fost de vină şi să aibă atunci loc o revizuire a sentinţei, şi alta este ca la prima judecată să se dovedească aceste chestiuni, iar judecătorul să ştie ce are de făcut. Pentru că este vorba de ani de zile din viaţa unui om şi sunt proceduri judiciare îndelungate care pot atrage sancţiuni privind încălcarea drepturilor omului. Situaţia trebuie privită global, nu izolat, şi trebuie găsită o soluţie cât mai repede posibil.

Rep.: Afectează aceste atitudini actul de justiţie şi credibilitatea justiţiei?

A.L.: În măsura în care sunt adevărate, categoric afectează nu doar actul de justiţie, ci şi încrederea cetăţenilor în justiţie. Dacă aceste dezvăluiri sunt reale, ne aflăm în domeniul penal, sunt infracţiuni de fals, de influenţare a justiţiei, sunt o pleiadă de infracţiuni prevăzute în Codul Penal contra înfăptuirii justiţiei. Nu mai vorbim de abateri disciplinare, ci de infracţiuni.

Rep.: Ca un reprezentant al sistemului de justiţie,credeţi în existenţa aşa-numitului Stat Paralel? Aţi simţit vreo implicare sau aţi auzit de o asemenea implicare din partea unor factori externi, cum ar fi SRI?

A.L.: Justiţia trebuie să se afle întotdeauna deasupra unor astfel de bănuieli, trebuie să fie neutră la orice influenţă ar fi sau ar putea fi din partea unui stat normal sau paralel. A existat o frământare la nivelul asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, după o declaraţie a unui general din SRI, domnul Dumbravă, care spunea că SRI nu se retrage din <> până la finalizarea actului de justiţie, pentru că mai demult <>. S-au iscat semne de întrebare şi asociaţiile magistraţilor au încercat, în numeroase rânduri, să lămurească oficial definiţia sintagmei de <>, au existat interpelări la CSM şi la alte instituţii, dar nu s-a primit niciun răspuns. CSM a trimis un răspuns scurt că s-au efectuat verificări şi nu există niciun magistrat acoperit în justiţie, însă problema a rămas deschisă, este o cutie a Pandorei câtă vreme nu avem explicaţii, câtă vreme au existat protocoale încheiate cu SRI şi ne putem pune semne de întrebare dacă ne gândim că au fost situaţii în care, într-adevăr, a existat posibilitatea ca SRI să fi intervenit în anumite dosare.

Rep.: Credeţi că ar fi nevoie de măsuri extreme pentru clarificarea situaţiei?

A.L.: Dacă s-ar legifera anumite măsuri, implicit s-ar recunoaşte existenţa acestor chestiuni, ar fi nevoie şi de o modalitate de combatere. Legislaţia română este suficient de clară, de precisă, problema este, se pare, că anumite chestiuni se fac pe lângă legislaţie, în baza anumitor protocoale, ale anumitor convenţii secrete. Totuşi, sperăm să nu existe protocoale secrete…

Rep: Cum priviţi cererea de revocare a procurorului şef al DNA?

A.L.: O văd ca pe un drept conferit de lege ministrului Justiţiei, la fel cum are atribuţii în numirea procurorilor şefi, la fel are în atribuţii şi revocarea acestora. Este, în primul rând, un exerciţiu democratic. Nu are rost să glorificăm sau să idolatrizăm pe cineva şi să spunem că totul este perfect. Ministrul Justiţiei a făcut o propunere de revocare, întemeiată pe 20 de puncte, a considerat grave anumite atitudini ale procurorului şef al DNA care, în opinia sa, au încălcat inclusiv Constituţia. Am văzut că părerea secţiei de procurori din CSM este diametral opusă, s-a votat împotriva revocării, astfel că acum urmează să se pronunţe, într-un fel sau altul, preşedintele României. Punând în balanţă toate aceste chestiuni, nu văd neapărat că ar exista o situaţie atât de dramatică încât să se facă atâta vâlvă pe seama ei, cât s-a făcut în ultimele săptămâni. Până la urmă, ministrul a făcut ceea ce domnia sa a considerat că trebuie să facă şi, în baza legii, procurorii din CSM au făcut acelaşi lucru, au dat un aviz, negativ, la revocare. Ar trebui să ne obişnuim cu gândul că astfel de chestiuni există până la urmă. Că nu a existat până acum nicio procedură de revocare a unui procuror şef al DNA sau procuror general este altceva, dar pentru orice există un început.