- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.09.2014, 14:59)
- Otilia Ciocan
Radu Mazăre, denunţat de DNA pentru presiuni asupra justiţiei
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost denunţat, luni, de procurorii anticorupţie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, pentru afirmaţiile pe care le-a făcut, vineri, în cadrul conferinţei extraordinare a PSD.
Urmărește
1465 afișări
Radu Mazare (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Mazăre Radu Ştefan are calitatea de inculpat în dosarul nr. 2/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la Direcţia Naţională Anticorupţie. La data de 12 septembrie, potrivit relatărilor apărute în mass media, la o reuniune publică a organizaţiei de partid din care face parte, Mazăre Radu Ştefan a făcut următoarele afirmaţii: «Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi (limbaj trivial la adresa procurorului de caz n.n ), când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normal»", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Potrivit articolului 276 Cod penal, este incriminată fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către organul de urmărire penală a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a-l influenţa sau intimida.
"Caracterul nereal al acestor afirmaţii rezultă din analiza activităţilor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 2/P/2014, despre care inculpatul avea cunoştinţă în urma exercitării drepturilor procesuale referitoare la accesul la dosar", subliniază procurorii anticorupţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Totodată, menţionează DNA, împrejurarea în care Radu Mazăre a făcut aceste afirmaţii, caracterul lor public şi limbajul folosit denotă scopul urmărit de de primarul Constanţei, "respectiv influenţarea şi intimidarea procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză".
De altfel, tot luni, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a remis un comunicat de presă cu privire la afirmaţiile lui Mazăre la adresa procurorului DNA.
"În baza rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că folosirea, în cadrul unor adunări publice, a unor expresii indecente la adresa procurorilor, cu trimitere la o situaţie concretă vizată de un dosar penal, este de natură nu numai a induce un sentiment de nesiguranţă raportat la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor, ci şi de a leza demnitatea acestora", conform CSM.
Vineri, la conferinţa extraordinară a PSD Constanţa, Radu Mazăre a afirmat că nimeni nu ştie dacă va fi liber mâine sau poimâine şi că orice persoană publică poate fi ridicată cu mascaţii în orice clipă.
În momentul în care l-a înjurat pe procurorul DNA care a dispus să fie adus la audieri, Mazăre a fost aplaudat de participanţi.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Citește și: Procesul lui Mazăre, amânat în urma obiecţiunilor făcute de DNA faţă de expertiza terenurilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe