Radu Moldovan şi-a cumpărat un teren şi a construit o casă, în 2010

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, şi-a cumpărat, anul trecut, un teren intravilan, în Bistriţa, şi a construit o casă, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
111 afișări

Conform declaraţiei de avere completată în iunie 2011, Emil Radu Moldovan deţine, în total, peste 2.500 de metri pătraţi de teren în intravilanul municipiului Bistriţa, din care 640 de metri pătraţi au fost cumpăraţi în 2010.

Totodată, Moldovan are trei sute de metri pătraţi de teren în comuna Bistriţa Bârgăului, mai exact în zona de agrement Colibiţa, unde are şi o casă de vacanţă.

În 2010, Emil Radu Moldovan şi soţia sa, Voichiţa, au construit o casă cu etaj care se întinde pe o suprafaţă de 167 de metri pătraţi, păstrându-şi şi apartamentul de 131 de metri pătraţi pe care l-au avut în proprietate.

Familia Moldovan mai are două maşini, un Volkswagen Pasat din 2006 şi un Audi din 2007, pe care nu precizează când le-a procurat, dar şi datorii la bănci în valoare totală de 60.000 de lei şi 60.000 de euro, ultimul împrumut fiind contractat 2010 şi având ca termen de rambursare anul 2025.

În 2010, Emil Radu Moldovan a avut un venit de 51.622 de lei, reprezentând indemnizaţie obţinută de la Camera Deputaţilor, iar soţia sa, Voichiţa, a câştigat 39.326 de lei, ca auditor public extern la Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud.

Potrivit declaraţiei de interese, Emil Radu Moldovan este membru al Asociaţiei "Nunta Zamfirei" din Bistriţa, dar şi a două asociaţii de vânătoare, "Vulpea" Herina din Bistriţa-Năsăud şi "Turris" din Turnu Măgurele (Teleorman). El mai deţine peste o mie de acţiuni la firma SC Bistriţa SA, care deţine un hotel din Bistriţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici