Radu Sârbu: PNŢCD riscă excluderea din PPE

PNŢCD riscă excluderea din Partidul Popular European (PPE) în cazul în care grupul Miluţ continuă acţiunea de scoatere a formaţiunii din campania electorală, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Radu Sârbu, care a fost ales preşedinte al PNŢCD la congresul din 24 august.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului Radu Sârbu: PNŢCD riscă excluderea din PPE

Radu Sârbu: PNŢCD riscă excluderea din PPE (Imagine: Mediafax Foto)

"Ştiu din surse neoficiale că domnul Miluţ a fost avertizat că în cazul în care va merge până la capăt cu scoaterea partidului din campania electorală, PNŢCD va fi exclus din PPE. Miza mi se pare extraordinară prin gravitatea consecinţelor", a spus Sârbu.

Potrivit acestuia, hotărârea cu care Miluţ merge în continuare în această direcţie, confirmă "cele mai negre aşteptări ale proiectului său".

"Proiectul său vizează eliminarea PNŢCD prin fuziunea cu PNL, care va începe la nivel parlamentar, când liberalii sunt dispuşi să ne dea patru-cinci colegii eligibile din cele 15 în total", a afirmat Sârbu.

El a precizat că persoana de la Bruxelles care l-ar fi informat despre avertismentul dat lui Miluţ nu a dorit să i se facă public numele.

"Dacă informaţia este corectă, Miluţ este prevenit că PNŢCD va fi exclus din PPE. PDL cred că aşteaptă cu bucurie", a spus Radu Sârbu.

Acesta crede că preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, nu va semna, totuşi, marţi, protocolul cu grupul Miluţ.

Radu Sârbu a fost ales preşedinte al partidului de Congresul extraordinar al PNŢCD din 24 august, a cărui legitimitate nu este recunoscută de conducerea partidului.

Preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ, a declarat, sâmbătă, că preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a semnat "tot ceea ce trebuia să semneze" pentru ca ţărăniştii să candideze pe listele liberalilor, stabilindu-se deja candidaţii PNŢCD pentru "aproximativ" 15 colegii uninominale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici