- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.07.2024, 14:04)
- Cosmin Pirv
Rafila, despre ordonanţa privind siguranţa rutieră: Termenul de 72 de ore va putea fi scurtat
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă un proiect prin Banca Mondială de dotare a centrelor de medicină legală: „Acest termen de 72 de ore va putea să fie scurtat”.
Urmărește
1329 afișări
Rafila, despre ordonanţa privind siguranţa rutieră: Termenul de 72 de ore va putea fi scurtat
„Este vorba despre un proiect pe care îl derulăm prin Banca Mondială. Acesta a început în luna mai, se află într-o fază avansată, în sensul că grupul tehnic de lucru a elaborat specificaţiile tehnice, încât la nivel naţional să fie dotate cele şase institute de medicină legală existente în ţară, pe de o parte, şi pe de altă parte să dotăm şi cele 36 de servicii de medicină legală, care se găsesc în celelalte judeţe, şi care se găsesc în structura spitalelor judeţene de urgenţă”, a declarat joi ministrul Sănătăţii.
Acesta susţine că achiziţia va fi realizată utilizând procedurile Băncii Mondiale şi după achiziţie va fi asigurată instalarea echipamentelor şi trainingul personalului.
„El va deveni operaţional până la sfârşitul acestui an, iar acest termen de 72 de ore care este prevăzut în ordonanţă practic, din punctul meu de vedere, va putea să fie scurtat, pentru că fiecare judeţ va beneficia de un astfel de laborator care poate să facă atât determinări calitative, cât şi determinări cantitative a substanţelor stupefiante”, a adăugat Rafila.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Până atunci, cele şase, şapte unităţi operaţionalizate şi care pot face din punct de vedere tehnic aceste determinări au arondate un număr de judeţe, iar la probele biologice vor fi transportate de către MAI, susţine ministrul.
„Facem tot posibilul, inclusiv angajarea de personal suplimentar în aceste centre care sunt deja dotate, încât acest termen de 72 de ore să fie respectat”, a mai spus Alexandru Rafila.
Guvernul a adoptat joi ordonanţa privind siguranţa rutieră.
„Mă refer în special la suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală. Dacă rezultatul nu vine în maximum 72 de ore, şoferii primesc carnetele înapoi. Am cerut Ministerului de Interne să ţină cont de observaţiile societăţii civile pentru că aşa este firesc. Dacă statul nu are capacitatea administrativă de a rezolva problema testării într-un termen rezonabil, nu trebuie să-i pedepsim pe români. Măsurile luate pentru a preveni dramele cauzate de consumul de droguri la volan sunt foarte importante, dar nu pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, a spus premierul Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump