Geoană a spus, la finalul întâlnirii, că a stabilit „o schiţă de proiect politic” şi a dorit să se consulte cu o parte din colegii lui pe acest subiect.
La întâlnirea de la cabinetul de la Senat al lui Geoană au participat Dan Nica, Ion Toma, Liviu Dragnea, Marian Vanghelie, Gavril Mîrza, Radu Moldovan, Ilie Sârbu, preşedinţii PSD Dolj, Ialomiţa, Mureş, Harghita, Sibiu, Hunedoara, Botoşani.
Întrebat dacă cei prezenţi sunt susţinătorii lui la Congres, Geoană a răspuns: „Este o echipă consistentă de prieteni şi colegi, pe care mă bazez acum şi în viitor. Există în acest moment o echipă care se conturează”.