Prima pagină » Politic » Raluca Turcan: CCR a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliţiei PSD-ALDE

Raluca Turcan: CCR a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliţiei PSD-ALDE

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, după decizia CCR potrivit căreia există un conflict constituţional între ministrul Justiţiei şi preşedinte, Curtea Constituţională a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliţiei PSD-ALDE.
Raluca Turcan: CCR a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliţiei PSD-ALDE
Diana Grigore
30 mai 2018, 18:47, Politic

”CCR a fost deturnată de la apărarea Constituţiei şi a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliţiei PSD-ALDE. Preşedintele reprezintă instituţia cea mai legitimă, cu atribuţii clare în Constituţie. Nimeni nu-l poate constrânge pe Preşedinte să semneze împotriva atribuţiilor constituţionale clare pe care le are. Nici măcar CCR, acum acaparată de politicul nociv care subordonează întreaga ţară. Decizia de azi nu are la bază niciun argument juridic. Nu există niciun articol în Constituţie care să impună Preşedintelui obligativitatea de a da curs propunerii Ministrului Justiţiei de revocare a Procurorului şef al DNA. Din punct de vedere tehnic juridic, sesizarea era inadmisibilă”, a susţinut Raluca Turcan într-un comunicat de presă remis de MEDIAFAX.

Curtea Constituţională arată, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

„Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.