Raluca Turcan: Declaraţiile preşedintelui au rolul să conducă la o competiţie corectă în PDL

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, luni, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu "au rolul să conducă la o competiţie corectă în interiorul PDL", iar apelul şefului statului pentru ca numele lui să nu mai fie invocat în campanie este "cu siguranţă binevenit".

Urmărește
4 afișări

"Cred că au rolul (declaraţiile preşedintelui Băsescu - n.r.) să conducă la o competiţie corectă în interiorul PDL", a precizat Raluca Turcan, întrebată în legătură cu declaraţiile şefului statului referitoare la PDL.

Ea a spus că opţiunile preşedintelui Băsescu sunt ale dumnealui şi nu are rost să le comenteze. "Opţiunile domnului preşedinte sunt ale dumnealui, nu are rost să le comentăm şi să ne agăţăm de ele. Cred că datoria noastră este să vedem ce s-a făcut până acum, ce am greşit, ce trebuie să facem de acum încolo pentru a avea atinse obiectivele", a adăugat Raluca Turcan.

Întrebată dacă era necesar un apel al şefului statului pentru ca numele lui să nu fie invocat în această campanie, Turcan a spus: "Nu ştiu dacă era necesar, dar este cu siguranţă binevenit".

Turcan a făcut aceste precizări înainte de şedinţa BPN al PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici