- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raluca Turcan: Efectele cazului Banias sunt "devastatoare" pentru PDL
Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, marţi, la RFI, că efectele cazului senatorului Mircea Banias sunt "devastatoare", în mod evident, pentru partid.
"Dacă deschizi televizoarele şi te uiţi la emisiunile politice şi de dezbatere, te înspăimânţi, însă ca om politic aproape am obosit să comentez acţiunile justiţiei. A discuta despre justiţie este treaba mass-media, a analiştilor, a oamenilor din justiţie. Obligaţia mea ca om politic este să susţin legile care sprijină justiţia şi în acelaşi timp să sprijin solicitările justiţiei în Parlament. Cred că aşa ar trebui să se raporteze fiecare om politic la asemenea situaţii", continuă deputatul PDL.
"De exemplu, eu, personal, sunt gata să răspund oricând cu maximă deschidere dacă este vorba despre votul meu ca parlamentar şi ca om politic şi întotdeauna am votat pentru justiţie, plecând de la Adrian Năstase până la Monica Iacob Ridzi", afirmă Raluca Turcan.
Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, luni, la TVR 1, răspunzând unei întrebări, că autosuspendarea în cazul Banias ar fi potrivită, menţionând însă că nu doreşte să se substituie justiţiei în legătură cu senatorul PDL.
Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că PDL va aplica statutul formaţiunii şi sancţiunile prevăzute de acesta în momentul în care va exista o decizie a justiţiei în cazul senatorul Mircea Banias.
Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, că "nu are nicio legătură" acţiunea la adresa senatorului PDL Mircea Banias cu faptul că acesta a fost în echipa de susţinere a lui Vasile Blaga pentru şefia partidului.
Senatorul PDL Mircea Banias a fost adus de poliţişti luni, la ora 9.00, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde i s-au prezentat acuzaţiile care i se aduc, parlamentarul ieşind de la audiere în jurul orei 11.50. El a declarat, la ieşirea de la DNA, că a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.