„I-am cerut ministrului Teodor Baconschi urgentarea de către MAE a trimiterii proiectului de lege privind votul prin corespondenţă la Parlament. Mai există un proiect de lege iniţiat de mine şi de doamna Raluca Turcan, care a trecut tacit la Senat, iar acum se află la Cameră. Eu i-am propus ministrului comasarea celor două legi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, William Brânză, deputatul PDL, precizând că subiectul a fost abordat la o întrevedere cu ministrul de Externe, la care au luat parte toţi parlamentarii de diaspora, cu excepţia liberalului Raymond Luca.
William Brânză a mai spus că în cadrul discuţiilor a propus şi a fost aprobată organizarea unui panel comun al parlamentarilor de diaspora cu ambasadorii şi consulii din statele în care există comunităţi importante de români, reuniune care ar urma să aibă loc cu ocazia Zilei Diplomaţiei.
O altă propunere făcută ministrului a vizat trecerea activităţilor ataşaţilor economici, de interne, pentru muncă sau a reprezentanţilor birourilor de turism „sub umbrela MAE”.
„De asemenea, am convenit schiţarea de către MAE a unei agende comune şi stabilirea unui calendar comun de întâlniri – lunar sau trimestrial, vom vedea – între ministru şi parlamentarii de diaspora”, a mai spus Brânză.
Potrivit deputatului PDL, la întrevedere au participat Tudor Panţîru (PSD), Iosif Koto (UDMR), Viorel Badea (PDL) şi Mircea Lubanovici.
Senatul a adoptat tacit, în 9 mai, o propunere legislativă privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, senatorii nereuşind să îşi exercite votul asupra proiectului în termenul regulamentar.
Comisia juridică a Senatului propusese senatorilor respingerea iniţiativei legislative, având în vedere punctul de vedere al Guvernului, care a anunţat că lucrează în prezent la un proiect de lege care are acelaşi obiect de reglementare.
Potrivit proiectului, cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliu în străinătate în momentul unei consultări electorale ar urma să poată opta pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă.
Actul normativ are ca iniţiatori un grup de senatori şi deputaţi PDL, printre care şi Mircea Andrei, Petru Başa, Vasile Blaga, Orest Onofrei, Cristian Rădulescu, Sulfina Barbu, Cornel Ştirbeţ şi Raluca Turcan.
Iniţiativa legislativă urmează să fie dezbătură de Camera Deputaţilor.