Raport CE: În combaterea corupţiei la nivel înalt nu sunt "rezultate convingătoare"

Raportul CE pe tema situaţiei justiţiei în România menţionează că "în domenii cheie, cum ar fi lupta împotriva corupţiei la nivel înalt nu s-a făcut încă dovada unor rezultate convingătoare".

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Raport CE: În combaterea corupţiei la nivel înalt nu sunt "rezultate convingătoare"

Raport CE: În combaterea corupţiei la nivel înalt nu sunt "rezultate convingătoare"

"În primul an în calitate de stat membru UE, România a continuat să facă eforturi în vederea remedierii deficienţelor care, altfel, ar împiedica aplicarea eficace a legislaţiei, politicilor şi programelor europene", precizează raportul CE, adăugând că, totuşi, "în domenii cheie cum ar fi lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, nu s-a făcut încă dovada unor rezultate convingătoare".

"Actualizarea de natură tehnică din prezentul raport nu reprezintă o evaluare aprofundată a progreselor realizate în privinţa obiectivelor de referinţă", precizează documentul, care exprimă îngrijorarea Comisiei în legătură cu faptul că "situaţia din teren dă naştere la preocupări, a căror abordare este necesară înainte de efectuarea de către Comisie a unei evaluări complete în luna iunie".

Raportul CE concluzionează că "există întârzieri în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unei strategii coerente de recrutare în sistemul judiciar, înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi în elaborarea unei strategii globale şi punerea în aplicare de proiecte reprezentative pentru a lupta împotriva corupţiei la nivel local".

CE subliniază, de asemenea, că, "în special, România ar trebui să sporească eforturile de combatere a corupţiei la nivel înalt şi ar trebui să-şi întărească eforturile pentru a menţine stabilitatea legislativă şi instituţională a cadrului de luptă anticorupţie din România".

Comisia "recunoaşte eforturile importante realizate pentru elaborarea unui Plan de acţiune credibil care descrie măsurile, termenele limită şi instituţiile responsabile de îndeplinirea obiectivelor",

"Cu toate acestea, Planul de acţiune necesită mai multă consecvenţă pe alocuri, iar unele lacune trebuie remediate", precizează raportul, care propune României remedierea acestor aspecte din Planului de acţiune.

Citeşte aici raportul intermediar al Comisiei Europene

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici