Raportul 2022 al Departamentului de Stat American recunoaşte progresele făcute de România

Raportul 2022 al Departamentului de Stat American recunoaşte progresele făcute de România în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane.

Urmărește
390 afișări
Imaginea articolului Raportul 2022 al Departamentului de Stat American recunoaşte progresele făcute de România

Ministerul Justiţiei salută eliminarea României din Lista de supraveghere a Departamentului de Stat al SUA, după cum rezultă din recenta publicare a ediţiei 2022 a Raportului privind traficul de persoane.

„Este o recunoaştere a eforturilor depuse de autorităţile române în ultimul an pentru prevenirea şi combaterea acestui flagel, la nivel legislativ, instituţional şi operativ. Acestea includ, printre altele, investigarea, trimiterea în judecată şi condamnarea unui număr însemnat de traficanţi, operaţionalizarea Serviciului de combatere a traficului de persoane în cadrul DIICOT, reglementarea imprescriptibilităţii infracţiunilor de trafic, ceea ce oferă autorităţilor mai mult timp pentru descoperirea şi cercetarea acestora”, transmite Ministerul Justiţiei.

Conform sursei citate, raportul recunoaşte demersurile Ministerului Justiţiei de a elabora o nouă politică publică în materia recuperării bunurilor provenite din infracţiuni, care introduce un mecanism financiar de susţinere a victimelor infracţiunilor de trafic, dar şi eforturile de a operaţionaliza camere amenajate special pentru audierea minorilor în cadrul parchetelor şi instanţelor din ţară. Este subliniată colaborarea Ministerului Justiţiei cu Uniunea Naţională a Barourilor din România pentru a specializa pregătirea profesională a avocaţilor din perspectiva asistării victimelor traficului, alături de demersurile de evaluare a eficienţei practice a mecanismelor de indemnizare a victimelor.

„Urmărim, alături de partenerii instituţionali cu care împărţim responsabilitatea creării unui mediu social mai sigur pentru cetăţeni, ca deficienţele constatate încă în raport să primească răspunsuri adecvate ale autorităţilor române. Deşi recomandările formulate nu vizează în mod direct activitatea instituţiei, ministrul Justiţiei va continua susţinerea cu prioritate a agendei anti-trafic în dialogul cu sistemul judiciar, din perspectiva perfecţionării profesiilor juridice, asigurării în continuare a suportului legislativ pentru activitatea eficientă a organelor judiciare şi susţinerii, în limita competenţelor instituţionale, a demersurilor de îmbunătăţire şi adaptare a infrastructurii şi resurselor instanţelor şi parchetelor pentru a face faţă rigorilor cerute de protecţia eficientă a victimelor şi de tratarea cu profesionalism a cauzelor penale care au ca obiect infracţiuni de trafic. Reamintim că, încă de la sfârşitului anului 2019, Ministerul Justiţiei a organizat un cadru extins de cooperare interinstituţională pentru lupta împotriva traficului de persoane. În acest sens, au avut loc întâlniri de lucru repetate cu conducerea Ministerului Public, DIICOT, MAI, Ambasada Statelor Unite. De asemenea, au avut loc întâlniri de lucru cu omologi din UE, Comisarul pentru Justiţie şi ambasadori, pentru strângerea cooperării în domeniul combaterii transfrontaliere a fenomenului. Acţiunile Ministerului Justiţiei s-au focalizat pe 5 direcţii majore: a. îmbunătăţirea asistenţei oferite victimelor traficului de persoane b. recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni c. culegerea şi prelucrarea datelor statistice în materie d. îmbunătăţirea pregătirii profesionale e. consolidarea urmăririi penale. Aceste activităţi, desfăşurate de Ministerul Justiţiei pe parcursul elaborării şi aplicării Strategiei şi Planului de Acţiuni vor fi continuate în cadrul competenţelor sale legale”, mai arată Ministerul Justiţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici