Rareş Bogdan, despre aderarea la Schengen: Nu există certitudini, dar eu sunt un optimist

Eurodeputatul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, crede că ridicarea MCV trebuie privită ca o victorie şi că, în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, nu ecistă certitudini, dar că este optimist.

Urmărește
329 afișări
Imaginea articolului Rareş Bogdan, despre aderarea la Schengen: Nu există certitudini, dar eu sunt un optimist

Rareş Bogdan, despre aderarea la Schengen: Nu există certitudini, dar eu sunt un optimist

„Sigur că nu există certitudine, dar eu sunt un optimist şi spun că eforturile diplomatice reale făcute de preşedinte, premier, ministrul Justiţiei, ministrul de Interne, ministrul Afacerilor Externe, delegaţiile de europarlamentari, echipele tehnice din diplomaţia românească din capitalele europene duc la un rezultat care se va vedea. Cred că temerile Olandei pot fi depăşite, sigur, prin acţiune diplomatică şi nu altfel. Cred că în Austria a fost mai degrabă o poziţionare internă a ministrului de Interne, care are alegeri în propriul land, în Austria Inferioară, pe 23 ianuarie şi partidul său este pe locul trei, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 60 de ani în landul respectiv. Chiar ieri am vorbit cu colegii mei europarlamentari din Austria (...) şi ei au fost extrem de clari: noi susţinem în continuare aderarea României la Spaţiul Schengen şi poziţia ministrului de Interne (...) nu este aceeaşi cu a noastră. Suedia a fost doar un foc de paie şi o alarmă falsă. În realitate, a fost strict o
bătălie politică internă a fostei puteri pentru actuala putere de dreapta, un vot de blam dat în Comisia Juridică”, a spus la RFI Rareş Bogdan.

Conform acestuia, următoarele 20 de zile sunt capitale pentru aderarea României la Schengen.

Eurodeputatul declară că „această ridicare a MCV ne va aduce mult mai aproape de atingerea obiectivului nostru de ţară, al treilea mare obiectiv de ţară din ultimii 30 de ani, aderarea la Spaţiul Schengen, foarte important, pentru că încheie o etapă”.

El susţine că ridicarea MCV trebuie privită ca o victorie.

„Trebuie privită ca o victorie. Sigur, noi, ca români, marile victorii nu le privim ca nişte realizări majore, în schimb, atunci când primim critici majore, transformăm asta într-un dezastru şi considerăm că în România nu s-a întâmplat nimic. Nu, România a evoluat, ăsta este adevărul pur (...), lucrurile au evoluat extrem de mult în ultimii ani (...). Există un mecanism comun, pentru toate ţările
europene, este vorba de mecanismul Rule of Law, care are inclusiv posibilitatea de a penaliza ţări care nu respectă statul de drept şi am văzut cazul Poloniei şi Ungariei, în momentul în care au fost derapaje grave, s-au blocat inclusiv fondurile europene, respectiv încheierea PNRR-ului pentru cele două ţări. Ridicarea MCV nu trebuie privită ca o încheiere a reformelor din România, trebuie privită ca o etapă importantă pentru continuarea reformelor, dar în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că România şi-a îndeplinit obiectivele”, a mai spus Rareş Bogdan.

El a mai spus că „România era penalizată prin MCV, în timp ce prin Rule of Law România este doar monitorizată, la fel ca toate statele europene, de către Comisie şi de către organismele europene”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici