Răspunsul lui Nicolae Bădălău când a fost întrebat, înaintea CEx-ului PSD, ce ar fi făcut dacă nu atingea scorul la alegerile prezidenţiale
„Unde am avut rezultate slabe să încercăm să le îndreptăm. Despre asta este vorba”, a afirmat Niculae Bădălău, marţi, înaintea şedinţei CEx al PSD.
Chestionat dacă liderii judeţeni care au obţinut scor mic la alegeri ar trebui să îşi pună mandatul pe masă, fostul ministru al Economiei a răspuns: „Nu pot să spun lucrul acesta. Ar fi urât”.
Chestionat mai departe ce ar fi făcut în cazul în care nu şi-ar fi îndeplinit targetul la prezidenţiale, liderul PSD Giurgiu a replicat: „Îmi dădeam demisia. Asta este o demisie de onoare. Nu le sugerez nimic, eu spuneam ce aş fi făcut eu. Am mai făcut lucrul acesta o dată”.
Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, marţi, ora 16.00, la sediul partidului din Kiseleff. Va fi făcută o analiză a scorului pe filiale la prezidenţiale. Viorica Dăncilă a afirmat că aşteată explicaţii de la liderii judeţeni în legătură cu scorurile obţinute la alegeri.
Preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici a afirmat, luni seară la o discuţie informală a conducerii partidului, că nu exclude schimbarea unor lideri de organizaţii.