Răspunsul lui Orban pentru Ciolacu: „Oricum PSD e în grevă parlamentară”

Publicat: 26 04. 2021, 12:48
Actualizat: 26 04. 2021, 12:50

„Oricum PSD este în grevă parlamentară”, a spus Ludovic Orban, întrebat despre anunţul lui Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în următoarea şedinţă a Biroului Permanent Naţional va propune colegilor săi intrarea în grevă parlamentară dacă guvernanţii nu vor duce Planul Naţional de Rederesare şi Rezilienţă în Parlament, pentru a fi discutat.

Marcel Ciolacu a declarat, joi seara, la Antena 3, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost trimis înapoi de la Bruxelles pentru că nu e bun şi România poate rata banii europeni.

„Dacă nu vor veni cu PNRR să îl prezinte în Parlament, am să propun colegilor mei să intrăm în grevă parlamentară. Mai exact vom fi în Parlament la grupurile parlamentare, vom participa la comisii , nu vom mai participa la plen, iar domnul Iohannis să-şi gestioneze Guvernul său şi Parlamentul său fără opoziţie în sală. Nu mai participăm la votul final, la voturile din Parlament. Voi propune la primul BPN. E mult prea mult. Sunt ultimele 8 zile”, a spus la Antena 3 social-democratul.