Răspunsul scurt dat de Iohannis când a fost întrebat de ce nu a anunţat personal revocarea lui Kovesi

Publicat: 19 11. 2019, 19:32
Actualizat: 31 12. 2020, 08:27

„Aşa mi s-a părut cel mai potrivit la momentul respectiv”, a dost răspunsul lui Iohannis.

Preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut în 9 iulie 2018 de către purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi.

Pe 30 mai 2018, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. Curtea a anunţat, în comunicatul ce a urmat, ce trebuie să facă preşedintele pentru a înceta acest conflict. Mai precis, pentru prima dată, a indicat clar o măsură: emiterea decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.