Marţi, Marea Britanie a anunţat noi sancţiuni împotriva unor comandanţi militari ruşi de rang înalt, precum şi împotriva iranienilor implicaţi în producerea şi furnizarea de drone pentru a viza Ucraina.
Guvernul a declarat că 12 ofiţeri de rang înalt din armata rusă vor fi supuşi îngheţării activelor şi interdicţiilor de călătorie, inclusiv generalul-maior Robert Baranov, despre care se spune că ar fi la conducerea unei unităţi care programează şi vizează rachete de croazieră.
Biroul pentru Commonwealth şi Dezvoltare Externă (FCDO) a declarat că peste 6.000 de civili ucraineni ar fi fost ucişi de la invazia rusă din februarie, în principal ca urmare a loviturilor cu rachete şi artilerie.
Administraţia Joe Biden finalizează planurile de trimitere a sistemului de apărare antirachetă Patriot în Ucraina, care ar putea fi anunţate chiar în această săptămână, potrivit a doi oficiali americani şi unui înalt oficial al administraţiei.
Planul Pentagonului mai trebuie să fie aprobat de secretarul Apărării, Lloyd Austin, înainte de a fi trimis preşedintelui Joe Biden pentru a fi semnat. Cei trei oficiali au declarat pentru CNN că se aşteaptă aprobarea.
Capacitatea Rusiei de a lansa o „ofensivă de amploare” ar putea fi restabilită în ianuarie sau februarie, a declarat Dmitro Kuleba.
„În mod clar, ruşii încă menţin speranţele de a sparge liniile noastre şi de a avansa mai mult pe teritoriul Ucrainei”, a subliniat ministrul ucrainean de Externe.
În septembrie, Rusia a mobilizat 300.000 de rezervişti, iar Dmitro Kuleba consideră că menţinerea operaţiunilor de instruire a acestora şi mutarea echipamentelor militare grele semnalează că Moscova vrea să ocupe zone mai mari din Ucraina.
Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a îndemnat aliaţii să trimită mai multe arme pentru a ajuta Kievul să „lupte în timpul iernii” şi să consolideze progresele militare ale Kievului, în ciuda loviturilor ruseşti care vizează infrastructurile sale energetice.
„Având în vedere amploarea războiului şi lipsa de voinţă a Rusiei de a accepta realitatea şi de a se retrage din Ucraina, va trebui să luptăm pe parcursul iernii”, a declarat Kuleba marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Cel mai bun mod de a ne proteja civilii de teroarea rusă este să învingem Rusia”, a declarat Kuleba dintr-un adăpost antiaerian din capitala ucraineană, în timp ce sirenele de aer răsunau în toată ţara, adăugând că Ucraina are nevoie de mai multă muniţie, vehicule blindate şi sisteme de apărare aeriană.
Ucraina a declarat că va monitoriza îndeaproape exerciţiile militare anunţate de vecinul său Belarus.
„Forţele de apărare ucrainene monitorizează această situaţie pentru a înţelege în ce măsură poate reprezenta o ameninţare pentru ţara noastră”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al gărzii de frontieră ucrainene, Andriy Demchenko.
„Astfel de acţiuni precum exerciţii comune, desfăşurarea unei grupări regionale de trupe, verificări ale pregătirii de luptă arată că Belarusul cooperează activ cu Rusia şi acţionează conform planului lor comun”, a declarat Demchenko.
Preşedintele Belarusului şi aliat de lungă durată al Kremlinului, Alexander Lukaşenko, a declarat în repetate rânduri că nu intenţionează să trimită trupe în Ucraina.
Trupele ruseşti au desfăşurat exerciţii militare în Belarus înainte de a trece în Ucraina din mai multe direcţii pe 24 februarie, inclusiv de pe teritoriul belarus.
„Ţara noastră nu va rămâne în întuneric. Este un semnal puternic pentru ţara noastră din partea lumii civilizate”, a declarat Denis Şmigal.
„Le suntem recunoscători tuturor ţărilor care rămân aliaţii noştri în aceste vremuri întunecate”, a adăugat Denis Şmigal, subliniind că Ucraina îşi va recăpăta suveranitatea şi integritatea teritorială.
Conferinţa pe tema Rezilienţei şi Reconstrucţiei Ucrainei, organizată marţi la Paris, a generat angajamente internaţionale de aproape un miliard de euro pentru asistenţă umanitară destinată poporului ucrainean pe durata iernii, a anunţat ministrul francez de Externe, Catherine Colonna.
Franţa a organizat marţi Conferinţa pe tema Rezilienţei şi Reconstrucţiei Ucrainei, care s-a axat pe asistenţa destinată populaţiei civile pe durata iernii şi pe planurile internaţionale de reconstrucţie post-conflict.
Catherine Colonna, ministrul francez de Externe, a declarat că au fost generate angajamente de aproape un miliard de euro pentru asistenţa destinată populaţiei ucrainene pe durata iernii. Din această sumă, 415 milioane de euro vor fi alocate sectorului energetic, afectat grav de bombardamentele ruse, iar 25 de milioane de euro sunt destinate remerierii reţelei de apă potabilă.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat, conform agenţiei Reuters, că noile „realităţi” includ anexarea a patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, o acţiune unilaterală a Rusiei nerecunoscută de Naţiunile Unite.
„Partea ucraineană trebuie să ţină cont de realităţile din ultima perioadă. Aceste realităţi indică faptul că au apărut noi subiecte teritoriale în Federaţia Rusă. Au apărut ca rezultat al referendumurilor desfăşurate pe aceste teritorii. Fără a ţine cont de aceste realităţi, nu sunt posibile deloc progrese”, a afirmat Dmitri Peskov, respingând ideea retragerii trupelor ruse până la sfârşitul anului.
Ruşii au lovit cu obuze clădirea Centrului pentru Reintegrarea Persoanelor fără adăpost şi a persoanelor eliberate din penitenciar. Şrapnelul rezultat din explozie a ucis o femeie care trecea pe lângă clădirea centrului şi un câine.
Artileria rusă şi ucraineană se bombardează reciproc în jurul Huliaipole şi Polohy, în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, la puţin peste 100 de kilometri nord-est de Melitopolul ocupat de ruşi. Deşi astfel de bătălii nu sunt neobişnuite, atacul de artilerie a fost condus de armata ucraineană care ar fi grupat forţe mecanizate în jurul Huliaipole. Astfel, observatorii internaţionali au dedus că ucrainenii încearcă o nouă contraofensivă, însă de această dată nu au putut penetra liniile de apărare ruse.
Iranul intenţionează să furnizeze Rusiei rachete, dar doreşte să le limiteze raza de acţiune din cauza unei potenţiale reacţii internaţionale, a raportat Axios, citând patru înalţi oficiali israelieni.
Primarul exilat din Melitopol, Ivan Fedorov a raportat că un pod din apropierea oraşului ocupat de ruşi din sud-estul regiunii Zaporijie, folosit de trupele moscovite pentru transportul echipamentelor militare, a explodat.
Pe 12 decembrie, comisia de politică juridică a Radei Supreme a recomandat un proiect de lege pentru lichidarea Tribunalului Administrativ Districtual Kiev, condus de cel mai controversat judecător al Ucrainei, Pavlo Vovk.