Antony Blinken spune că aproximativ 105 camioane cu ajutoare au intrat astăzi în Fâşia Gaza cu ajutoare esenţiale.
Cu toate acestea, el recunoaşte că nivelul livrărilor nu este „nici pe departe suficient”.
SUA se concentrează „intens” pe furnizarea de ajutor umanitar în regiune, a declarat el, răspunzând la o întrebare dacă face presiuni pentru oprirea războiului pentru a permite accesul cu combustibil.
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit la Amman cu miniştrii de Externe din Egipt şi Iordania, aceştia „împărtăşind acelaşi interes fundamental” şi că obiectivul lor este de a obţine pacea.
„De-a lungul acestui conflict, ţările din întreaga lume au jucat un rol esenţial în împiedicarea răspândirii sale”, spune el, adăugând că „noi toţi avem un interes direct în acest sens”.
Oficialul american afirmă că ţara sa este „concentrată pe eliberarea ostaticilor” şi spune că „Israelul trebuie să ia toate măsurile posibile pentru a preveni victimele civile”.
Turcia şi-a rechemat ambasadorul din Israel din cauza crizei umanitare din Gaza şi a bombardamentelor israeliene asupra regiunii.
Ministerul de Externe al ţării a emis un comunicat în care se precizează că ambasadorul de la Tel Aviv, Sakir Ozkan, a fost chemat la Ankara „pentru consultări”.
Măsura este un răspuns la „partea israeliană care nu acceptă apelurile de încetare a focului, continuă atacurile împotriva civililor şi nu permite intrarea neîntreruptă şi continuă a ajutorului umanitar”, se arată în comunicat.
Trimişii Israelului în Turcia au părăsit ţara luna trecută din motive de securitate.
Apelul secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, pentru o „pauză” în atacul Israelului asupra Fâşiei Gaza a evidenţiat modul în care aliaţii trec de la sprijinul necondiţionat pentru dreptul de a se apara al Israelului la concentrarea asupra crizei umanitare din teritoriul palestinian., relatează FT.
Lovitura din apropierea spitalului Al-Shifa din Gaza City, cea mai mare unitate medicală din enclavă, a ucis cel puţin 15 persoane şi a rănit alte 50, vineri, potrivit autorităţilor sanitare administrate de Hamas.
„Sunt îngrozit de atacul raportat în Gaza asupra unui convoi de ambulanţe în afara spitalului Al-Shifa”, a spus Guterres în comunicat.
„Imaginile cu cadavrele împrăştiate pe stradă în faţa spitalului sunt sfâşietoare”, a adăugat el.
Şeful ONU a precizat însă că nu a uitat „atacurile teroriste” ale Hamas în Israel şi „uciderea, mutilarea şi răpirile, inclusiv de femei şi copii”, reiterând totodată apelurile pentru eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor deţinuţi în Gaza.
Statele Unite au confirmat pentru prima dată că zboară cu drone de supraveghere nearmate deasupra Fâşiei Gaza de când Hamas a lansat atacul asupra Israelului pe 7 octombrie.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat că dronele operează „în sprijinul eforturilor de recuperare a ostaticilor”.
„SUA desfăşoară zboruri neînarmate cu drone peste Gaza. Oferim sfaturi şi asistenţă pentru a sprijini partenerul nostru israelian în timp ce conlucrăm la eforturile de recuperare a ostaticilor”, a declarat Ryder.
Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, a declarat că cel puţin 13 persoane au fost ucise în explozia din faţa spitalului Al-Shifa din oraşul Gaza
O declaraţie a Hamas susţine că trupele israeliene au vizat „un convoi de ambulanţe care transporta răniţii” de la Al-Shifa către Rafah, în sudul Fâşiei Gaza.
Armata israeliană a confirmat că a lovit o ambulanţă, despre care spune că era folosită de agenţii Hamas pentru incursiuni teroriste.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a renunţat la sugestiile de încetare temporară a focului cu Hamas.
În vreme ce luptele dintre Forţele de Apărare Israeliene (IDF) şi Hamas urmează să intre în a cincea săptămână, Netanyahu s-a întâlnit astăzi cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken la Tel Aviv.
Cei doi au discutat, printre altele, implementarea unei pauze în atacurile sale asupra Gaza pentru a permite livrarea efectivă a ajutorului umanitar Dar Netanyahu a susţinut că până când toţi ostaticii nu vor fi eliberaţi, nu se vor opri din ofensivă.
Un oficial ONU a avertizat că „nu există niciun loc sigur în Gaza în acest moment”, multe dintre clădirile ONU adăpostind persoane strămutate din calea conflictului iminent.